Charlie Sheen face bani și de pe urma infecției cu HIV! A devenit imaginea unor prezervative| VIDEO

Comentează

Celebrul actor în vârstă de 50 de ani a mărturisit în noiembrie anul trecut că se luptă de ani buni cu virusul HIV, pe care l-a luat din cauza comportamentului său sexual iresponsabil. Deși credea că acest lucru îi va distruge cariera, Charlie Sheen reușește să facă bani frumoși și de pe urma acestei afecțiuni.

Starul din „Anger Management” a devenit imaginea unor prezervative revoluționare, care „nu reduc deloc plăcerea sexuală”, „sunt imposibil de rupt” și vor proteja 100% oamenii de bolile cu transmisie sexuală, iar astfel nu vor risca să se îmbolnăvească ca el.

Actorul, în vârstă de 50 de ani, a recunoscut recent într-un interviu că probabil trebuia să fie mai responsabil și mai atent la sănătateai lui în anii de sex sălbatic și petreceri interminale, perioadă în care a fost infestat și cu virusul HIV.

Însă, noile prezervative cărora le face reclamă, Lelo Hex, despre care producătorii spun că ar fi „cea mai mare inovație în prezervative din ultimii 70 de ani”, pentru că au fost create pentru a rezolva probleme de care se plângeau oamenii în privința prezervativelor normale, cum ar fi faptul că reduc plăcerea sexuală, alunecă în mod frecvent și se rup mult prea ușor. Însă, reprezentanții companiei și nici au actorul nu au dezvăluit ce sumă de bani a primit acesta pentru inedita campanie publicitară.

<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/0iOOPY0pQf4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Precipitații abundente, lapoviță și ninsoare căzând peste acoperișul din țiglă al unei case, pe un fundal cu arbori.
10:46
Harta zonelor din România lovite de vânt puternic, lapoviță și ninsori până vineri. ANM anunță strat de zăpadă la munte
INSTANT DIRECTOR ARR DNA CRISTIAN ANTON 08 INQUAM Photos Octav Ganea copy
10:00
DNA a clasat dosarul în care Cristian Anton, directorul ARR prins cu șpaga în cutii de pantofi, a amenințat doi inspectori de trafic: „Știi ce fac cu tine? Am să spăl pe jos”
MONDEN
Mirela Retegan si Maya
10:13
„Asia Express” 14 octombrie 2026. Ce se va întâmpla cu echipele, după ce Maya și Mirela Retegan au câștigat Imunitatea
Cătălin Cazacu și Cătălin Scărlătescu | sursa foto: Facebook
10:06
Ce se întâmplă cu restaurantul lui Cătălin Scărlătescu din Zanzibar. Cătălin Cazacu a spus adevărul: „Absolut tot”
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
13 oct.
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
 Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
13 oct.
PNL acceptă să susțină Guvernul Luca Niculescu 6 luni. Ilie Bolojan: „Vom fi în opoziție, dar în primele șase luni nu vom vota nicio moțiune de cenzură”
Ultimele știri
11:35
Ce este „clipping”, noua meserie din social media. Tinerii pot câștiga și 10.000 de euro pe lună doar cu un telefon
11:22
Cea mai mare greșeală pe care o fac persoanele cu dureri de genunchi
Exclusiv
11:20
Decizia luată de Olimpia Melinte după mulți ani de actorie: „De aici a pornit”
11:14
Imagini din casa în care Anca Țurcașiu și iubitul ei s-au mutat. Artista le-a arătat fanilor locul preferat, după renovare
TRENDING
06:59
Cine este Dan Neculăescu, diplomatul dorit de Nicușor Dan ca ministru de externe în Guvernul Niculescu
08:29
Ce este adenocarcinomul pulmonar, cancerul de care suferă Papa Leon al XIV-lea. Este al doilea papă consecutiv operat la plămânul drept
11:02
Cu cât vinde Romsilva lemnul de foc în 2026: Peste 2 milioane de metri cubi puși la dispoziția populației
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
Cea mai veche epavă din lume, descoperită de arheologi, în Turcia Amfore vechi de 4700 de ani au fost găsite pe fundul mării. Sursă foto: Captură video: ahaber.com.tr..
11:04
Cea mai veche epavă din lume, descoperită în largul coastei Turciei. Este plină cu amfore vechi de 5.000 de ani: „O capsulă a timpului pe fundul mării
Set de machiaj profesional
13 oct.
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
Un bărbat de 100 de ani din China stă pe un pat pliant, poarta o bluza alba si pantaloni albastri
10:56
Un bunic de 101 ani face exact ce mulți evită pentru sănătate. Obiceiul său a devenit viral
Un bărbat pune un trandafir alb peste un sicriu
10:30
Părinții o credeau moartă, dar adolescenta s-a trezit în sicriu, chiar în timpul priveghiului funerar, în Guatemala
Sub acțiunea substanțelor administrate, creierul încetează să mai proceseze semnalele dureroase, Sursă foto: Getty Images.
10:09
Ce se întâmplă cu corpul în timpul anesteziei generale și de ce nu este același lucru cu somnul
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
televizoare furate, în cutii, gasite de polițiști la perchezitii, in Olt
08:45
Cinci bărbați din Olt au furat 41 de televizoare direct din remorca unui TIR aflat în mers, pe o șosea din Mehedinți
Calendar ortodox octombrie 2025 - Imagine cu o batrana care tine in brate o icoană ce o înfăţişează pe Sf Parascheva, în timpul pelerinajului de la Iaşi
08:01
În 1888, focul a mistuit paraclisul, dar moaștele au rămas neatinse. În 2026, peste 175.000 de pelerini se închină la Iași. Cine a fost Sfânta Parascheva și ce tradiții poartă
Drone de război
07:54
Mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea privind o posibilă pătrundere a unor drone în spațiul aerian
bagaj cu  7 kilograme de canabis descoperit de polițiști la vama Nadlac-12-octombrie
07:50
Un tânăr de 21 de ani, care venea din Spania în România, a fost reținut la vama Nădlac, după ce polițiștii au văzut ce avea în bagaj
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?