Într-un interviu pentru ziarul Ring, celebra Carmen Harra susţine că poliţistul Cristian Cioacă, acuzat de uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu, îşi va recunoaşte fapta în puşcărie.
„Sunt sigură, sută la sută, că Elodia a murit, n-am niciun dubiu! Nu cred în ipoteza că ea ar trăi în altă parte. A fost vorba de o crimă din gelozie, o răzbunare…
Cum se explică altfel tot sângele găsit în casă şi pe hainele lui descoperite în râpa unde le-am găsit în anul 2008? Dacă ea ar fi plecat de acasă bine-mersi, nu exista nicio astfel de urmă.
Între Elodia şi Cioacă a fost un scandal înfiorător după ce ea s-a întors din voiajul cu amantul ei, iar Cioacă descoperise corespondenţa dintre ei.
A lovit-o mortal şi apoi a tranşat-o. El îşi va recunoaşte până la urmă faptele în puşcărie şi adevărul va ieşi la lumină”, a spus Carmen Harra.

Cine este Cristian Cioacă

Cristian Cioacă este un fost poliţist trimis în judecată pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29/30 august 2007, pe fondul unor relații conflictuale preexistente legate de un iminent divorț generat de presupusele relații extraconjugale ale soților, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuțiile au degenerat, context în care polițistul Cristian Cioacă i-a aplicat soției sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia. Ulterior, inculpatul a tranșat cadavrul victimei și a transportat fragmentele într-un loc necunoscut.
Cristian Cioacă este încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, unde a fost transferat pe 30 ianuarie.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.