Zvonurile despre divorț au apărut în momentul în care Radu Bucura a anunțat că nu se mai ocupă de cariera Paulei Seling, el fiind managerul artistei. Cei doi au preferat să păstreze tăcerea când vine vorba despre căsnicia lor, până în decembrie, când Paula Seling a confirmat divorțul pentru revista VIVA!

Paula Seling: „Uneori am senzația că sunt cel mai slab om de pe planetă”

Atunci a apărut alături de Elena, fiica adoptată pe copertă și tot atunci a confirmat că nu mai formează un cuplu cu Radu Bucura. „Din 13 aprilie suntem pe drumuri separate. Personal, am considerat un eşec faptul că am ajuns aici, însă probabil că toate lucrurile au un rost.

Perioada a fost cumplit de grea. M-am refugiat în muncă. Vă asigur că nici unul nu a greşit cu nimic”, a povestit artista, care a recunoscut că a traversat o perioadă dificilă după divorț.

„Uneori am senzația că sunt cel mai slab om de pe planetă și uneori mă scutur de toate incertitudinile și nesiguranțele, și merg mai departe, și mă urc pe scenă, și-mi dau seama că a necesitat o forță mare să faci abstracție de orice fel de alte greutăți, să te urci pe scenă și să dăruiești tot publicului tău și asta probabil că necesită o oarecare forță.” a spus Paula Seling în emisiunea online, conform unica.ro.

Doi lideri de mari confederații sindicale critică „declarațiile amenințătoare” ale lui Iohannis și spun că nu au reușit să comunice cu el: „A refuzat sistematic orice discuție”. Când a discutat ultima oară cu sindicatele
Recomandări

paula-seling-dupa-divort-radu-bucura-3-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Nu îmi place să vorbesc despre lucrurile personale”

În același interviu, ea a recunoscut că a întâlnit obstacole în cariera ei atunci când a refuzat să ofere acces la viața de familie. „O piedică foarte interesantă a fost când – toată lumea știe că eu sunt genul de persoană care protejează viața de familie și, în general, nu îmi place să vorbesc despre lucrurile personale sau, dacă vorbesc, vorbesc lucruri cât mai senine și deschise, pentru că eu consider că nu este „vina” familiei mele sau oamenilor dragi mie că sunt familie de persoană publică.

Și au fost momente când s-a condiționat discuția sau promovarea unor materiale pe care le scoteam de vorbitul despre lucruri personale și atunci am refuzat și am plecat mai departe”, a mai spus Paula Seling.

paula-seling-dupa-divort-radu-bucura-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3
VIDEO. Cum au ajuns o fostă jurnalistă și un consul francez să aibă grijă de peste 120 de urși: „Dacă nu-i luați, îi împușcăm. Puteai să refuzi?”
Recomandări
VIDEO. Cum au ajuns o fostă jurnalistă și un consul francez să aibă grijă de peste 120 de urși: „Dacă nu-i luați, îi împușcăm. Puteai să refuzi?”

Întrebată cum s-a descurcat după despărțirea de Radu Bucura, Paula Seling a explicat că a traversat o perioadă dificilă. „O schimbare radicală a fost sau schimbări radicale s-au întâmplat în ultimul an. De anul trecut până acum, când a trebuit să mă adaptez noului mers al lucrurilor și să găsesc soluții pentru toate problemele.

Din fericire, repet, am avut oameni, echipa mea alături care m-a ajutat foarte mult să adaptez lucrurile cât mai repede și să pot să merg mai departe. Alte schimbări au fost când m-am mutat, spre exemplu, definitiv la București din Baia Mare, copil fiind, și mi-a fost greu să mă adaptez, dar până la urmă am reușit.” a declarat Paula Seling la FRESH by UNICA.

Paula Seling și Radu Bucura au adoptat o fetiță în urmă cu 6 ani

Exclusiv pentru revista VIVA!, Paula Seling a dezvăluit că a devenit mamă acum șase ani. Trei ani avea Elena, fiica ei, când a înfiat-o. „Elena este în familia noastră de șase ani. Schimbarea vine doar în prezentarea ei în fața publicului. Am considerat important, până acum, să ne dăm timp de a se așeza toate în familia noastră, de a crește și de a fi suficient de matură încât să decidă singură dacă vrea sau nu să apară în viața publică.

Războiul din Ucraina povestit de un etnic român din Cernăuți, un profesor întors de pe front după 14 luni: „E șocant când vezi cum, într-o secundă, un om sănătos a rămas fără picior”
Recomandări
Războiul din Ucraina povestit de un etnic român din Cernăuți, un profesor întors de pe front după 14 luni: „E șocant când vezi cum, într-o secundă, un om sănătos a rămas fără picior”

În ultima perioadă, s-a exprimat mai des că dorește să afle lumea despre ea. Și, iată, fata noastră superbă a crescut și ne bucurăm enorm de Elena!”, a povestit cântăreața, care apare chiar pe coperta revistei, ediția de decembrie 2022.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răsturnare de situație! Ce detaliu a ieșit acum la iveală despre ținuta lui Carmen Iohannis: 'A ajuns să...'
Viva.ro
Răsturnare de situație! Ce detaliu a ieșit acum la iveală despre ținuta lui Carmen Iohannis: 'A ajuns să...'
Dr. Maria Dede: Aerul nu e steril iar plămânii sunt prima barieră și se află la interfața cu multe afecțiuni
PUBLICITATE
Dr. Maria Dede: Aerul nu e steril iar plămânii sunt prima barieră și se află la interfața cu multe afecțiuni
Ce au găsit două turiste în camera de hotel pe care au plătit bani grei: “A simțit ceva târându-se pe ea”
FANATIK.RO
Ce au găsit două turiste în camera de hotel pe care au plătit bani grei: “A simțit ceva târându-se pe ea”
O bucureșteancă l-a dat în judecată pe Regele Charles. Ce a cerut instanței
Știrileprotv.ro
O bucureșteancă l-a dat în judecată pe Regele Charles. Ce a cerut instanței
Meseriile în care salariile din România au ajuns cât în Franţa sau Germania. Atrag şi străini, care primesc chiar şi 7.000 de euro lunar
Observatornews.ro
Meseriile în care salariile din România au ajuns cât în Franţa sau Germania. Atrag şi străini, care primesc chiar şi 7.000 de euro lunar
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Orangesport.ro
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Primele imagini de la America Express 2024! Ce au observat fanii în pozele de la primul careu
Unica.ro
Primele imagini de la America Express 2024! Ce au observat fanii în pozele de la primul careu
Horoscop 5 iunie 2023. Vărsătorii au ocazia să vadă cam cum vor arăta următoarele luni pentru ei, în special în domeniul relațiilor de parteneriat
HOROSCOP
Horoscop 5 iunie 2023. Vărsătorii au ocazia să vadă cam cum vor arăta următoarele luni pentru ei, în special în domeniul relațiilor de parteneriat