Cosmin Seleși, care are o soție foarte frumoasă, a acordat un interviu pentru adevarul.ro, în care a povestit, printre altele, cum reușea să facă bani cu ani în urmă, când nu era cunoscut.

El a mărturisit că făcea bișniță la unguri.

„Am lucrat un an într-un magazin de piese auto, dar înainte de asta, după terminarea liceului, făceam bişniţă la unguri. Vindeam Rom, creme Nivea, mai făceam un ciubuc, până m-am angajat la magazinul auto. Îmi era prieten patronul şi mi-a zis că are nevoie de un om, iar eu m-am dus”, a dezvăluit prezentatorul de televiziune.

Actorul a explicat și cum a ajuns să lucreze în televiziune.

„În 2000 am făcut emisiunea pentru copii „Garajul lui Ziggi“, la TVR. Cu asta am început imediat ce am terminat facultatea. Mi-am dat licenţa, am prins emisiunea asta şi am devenit salariat. Foarte mulţi bani, enorm de mulţi bani câştigam… Cred că luam 1200 de lei pe lună, iar chiria era de vreo 120 de dolari. Am făcut opt ediţii în direct. După aceea, am dat casting şi am făcut serialul „În familie“. Şi acolo câştigam „enorm“, mai ales că eram actor.

Pe atunci nu erau nici vedete mondene, nici manechine. Luam 500 de dolari lunar pentru vreo 10-20 de episoade. Şi seara, pentru a pleca acasă, stăteam la coadă. Repet, actori fiind, căci actorii în general nu sunt trataţi ca orice vedetă mondenă…actorii sunt actori. Exista o maşină care ne aştepta.

Dacă terminai la 01.00-02.00 noaptea, mai stăteai o oră până venea maşina să te ia şi ajungeai acasă pe la 03.00-04.00 dimineaţa, iar la 08.30 trebuia să fii înapoi. Nu eram mari starlete”, a afirmat el.


Citește și: VIDEO&FOTO REPORTAJ| Gardul unei grădinițe din Ploiești care atrage toate privirile: ”Nu ai nevoie de bani mulți să faci ceva frumos”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.