După Anul Nou, în spațiul online au circulat mai multe zvonuri cum că Monica Bîrlădeanu ar fi însărcinată cu copilul lui Valeriu Gheorghiță, cei doi având deja o relație serioasă de câteva luni. Totul a început în cadrul emisiunii speciale de Revelion, de la Pro TV, unde Monica Bîrlădeanu a fost invitată.
Actrița a fost întrebată ce planuri are pentru viitor, iar declarația ei a lăsat loc de interpretare. Ea a mărturisit că își dorește să aibă o masă plină, însă nu a oferit prea multe detalii, precizând că abia la sfârșitul lui 2024 va dezvălui la ce s-a referit, de fapt.
„Eu îmi doresc de la 2024 o masă plină. Acesta este un lucru care, momentan, are sens doar pentru mine. Dar vă spun la sfârșitul anului viitor la ce m-am referit”, a spus actrița, la Pro TV.
Cei prezenți în emisiuni au fost uimiți de confesiunea făcută de Monica Bîrlădeanu, în special Matilda Pascal Cojocărița, care a zis: „E gravidă, e gravidă”, a fost reacția cântăreței de muzică populară, după declarația făcută de actriță.
Astfel, imediat au apărut zvonuri cum că Monica Bîrlădeanu e însărcinată. Speculațiile au ajuns și la urechile vedetei, care într-o postare pe Instagram a negat că e însărcinată. „Oameni buni, știu că se tot scrie de ieri întruna, dar sunt fake news: nu sunt însărcinată. Un an nou bun tuturor”, a scris Monica Bîrlădeanu, pe contul ei oficial de Instagram.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_0b936fadd10adb95ce30999afa7cd6bf.jpg)
Dana Budeanu: „Niciodată să nu mai dezmințiți că sunteți sau nu gravide”
Declarațiile acestea au ajuns și la Dana Budeanu, care, în emisiunea lui Victor Ciutacu de la România TV, a comentat mai multe subiecte actuale, dar a făcut și remarci despre cuplul Monica Bîrlădeanu-Valeriu Gheorghiță.
„Apropo, niciodată să nu mai dezmințiți că sunteți sau nu gravide, că asta înseamnă că ești grasă, dacă nu ești gravidă! Monico, are bani mulți, read my lips! Rezistă!”, a spus Dana Budeanu, conform româniatv.ro.
Cât despre o posibilă căsătorie a celor doi, Dana Budeanu a afirmat că nu-și dorește asta pentru Monica Bîrlădeanu. „Eu nu doresc pentru ea, concubinajul e la fel. Știi ce nu știu? Când s-a făcut plata, când s-au combinat sau după?
Că e vorba și de o plată mare, nu știi dacă a fost lichidare sau nu. Nu există, o să se întâmple milimetric. Viața e frumoasă, merită trăită, deci trebuie să se cheltuie, cum vrei să trăiești frumos?”, a declarat Dana Budeanu pentru România TV.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/01/monica-birladeanu-declaratii-insarcinata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_586d82b788e94f137bedf91aa9373d56.jpg)
Totodată, creatoarea de modă nu crede în afirmația conform căreia dragostea nu ține cont de bani. „Dragostea nu ține cont de bani în comunism, că fiecare are atât, ăla atât, dar în democrație ține cont, că sunt multe tentații. Ca la Pretty Woman, astea trebuie să arate ca Julia Roberts, nu să fie dop. Deștept și bogat, cel mai important, că bărbații nu trebuie să fie frumoși, frumoasă trebuie să fie ea.
Frumusețea e pe o parte, banii trebuie duși în partea frumoasă, iar tu rămâi cu deșteptăciunea. Eu mă bucur pentru ea, că ne va răzbuna pe toți. Pentru tot ce s-a întâmplat și ce urmează să se întâmple, dar va dura cel puțin zece ani”, a mai spus Dana Budeanu, conform Fanatik.
Cine este Valeriu Gheorghiță, iubitul Monicăi Bîrlădeanu
Medicul Valeriu Gheorghiţă a fost coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare anti-COVID-19. În prezent, iubitul Monicăi Bîrlădeanu face parte din echipa medicală a Serviciului Român de Informații, potrivit informațiilor publicate de Adevărul.
Valeriu Gheorghiţă este absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, domeniul medicină generală (militară), cu specializarea boli infecţioase. Monica Bîrlădeanu a confirmat relația cu Valeriu Gheorghiță, după ce s-a speculat că acesta ar fi fost căsătorit.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_a83313c4e1bcae13df153f3de70d5a5d.jpg)
„Dragilor, știu că circulă o știre cu informații eronate vis-a-vis de relația mea personală și ca să nu vă faceți gânduri sau să vă puneți întrebări, îmi doresc să aflați adevărul direct de la mine: partenerul meu de viață e un bărbat absolut necăsătorit, liber de orice obligație. Nu e o relație ascunsă, doar că am acest principiu de care mă țin, să nu vorbesc public despre viața mea personală. Vă îmbrățișez tare!”.

Laurentiu_123 • 19.01.2024, 17:38
Dana Budeanu, aceasta toaleta publica modena, invitata de prieteni tragi ca Ciutacu, comenteaza despre orice, oricine si oricat. Neinteresant dragi jurnalisti Libertatea. Ar fi interesant de vazut ce si cum a ajuns aceasta toaleta publica sa sustina si sa fie alaturi de nume mari din PSD, ci nu mascarelile ei la Ghita TV.

Eu51 • 20.01.2024, 10:49
Laurentiu_123 • 19.01.2024, 17:38
Dana Budeanu, aceasta toaleta publica modena, invitata de prieteni tragi ca Ciutacu, comenteaza despre orice, oricine si oricat. Neinteresant dragi jurnalisti Libertatea. Ar fi interesant de vazut ce si cum a ajuns aceasta toaleta publica sa sustina si sa fie alaturi de nume mari din PSD, ci nu mascarelile ei la Ghita TV.
Asta cu "nume mari în PSD " e utopie...sau poate depinde și dpdv al celui care se raportează la ei. Cât despre Dănuța, interesant de remarcat e ca și "domnia sa" a avut o rampa de lansare mai puțin asudatoare

Mihai363 • 18.01.2024, 13:13
Nu-i dați voie la diavol sa se folosească de voi ca va îmbătrânește aiurea!

Mihai363 • 18.01.2024, 13:11
Nu avem capete de bostan ca politicienii sa cădem în asemenea capcane ale timpului!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_55248e789613263229bd197bb42e2942.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_07e9111188db90690897f31f7b3c6df1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_86ae3d3f724a1d04c2bb449cf012a345.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_215be1388f6545dada641c57e7be9f5d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_f0b10d0cf70e8406b3ebb3c0053667ac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_ae60e995dd95b9fd5936c09fba3f6695.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a0f231467ce3e76a15ab3dc8dc5fd3c5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_36299022a76b008e9a9b9a86a0a6bf9e.jpg)