Darius Mabda, câștigătorul „Românii au talent” 2022, s-a calificat în etapa următoare la „America's Got Talent: All Stars”. Simon Cowell: „Am foarte mare respect pentru tine”

Comentează

Darius Mabda a câștigat „Românii au talent”, sezonul 12, în 2022. Acum, tânărul dansator participă la „America's Got Talent: All Stars”, unde i-a impresionați pe jurați, care l-au trimis deja în etapa următoare a competiției.

„Sunt foarte emoționat pentru că sunt pentru prima dată în America și era visul meu să fiu aici. Mă numesc Darius, am 14 ani, sunt din România și dansez. Sunt foarte emoționat pentru că aici e cea mai mare scenă din lume. M-am uitat la America are talent de când eram mic”, a spus Darius, imediat cum a pășit pe scenă.

Apoi, muzica a pornit, iar tânărul dansator a început să danseze. Toți cei prezenți în sală, jurații, dar și prezentatorul au fost uimiți de talentul lui. „Ești o combinație între Nadia Comăneci și Mihail Barîșnikov. Ești un dansator extraordinar, ești un acrobat și un atlet. Ai unul dintre cele mai extraordinare talente din lume și cred că fanii sunt încântați de ceea ce au văzut”, a spus Howie Mandel după prestația lui Darius de la „America's Got Talent: All Stars”.

„Erai foarte emoționat, a început prestația ta și aveam impresia că am mai văzut asta înainte. Dar apoi… totul s-a schimbat. Am foarte mult respect pentru tine”, a spus și Simon Cowell, conform protv.ro.

„Ești incredibil. A fost absolut minunat. Ne-ai tăiat răsuflarea când ne uitam la tine. Nu e de mirare că ai câștigat”, a comentat Heidi Klum, care l-a aplaudat pe Darius în picioare.

Cine e Darius Mabda

Darius Mabda, în vârstă de 14 ani, este din Oradea și a reușit să cucerească juriul și publicul de la „Românii au talent”, în sezonul 12, difuzat în 2022. Mihai Bobonete i-a dat Golden Buzz și l-a trimis direct în semifinale, după un dans contemporan perfect, executat după propria coregrafie.

Darius a început să danseze din joacă. Încerca să imite diverse dansuri de la televizor sau de pe internet și le-a cerut părinților să-l ducă la o școală. În București a participat la diverse workshopuri de dans. A făcut cursuri și cu Oana Ioniță. Mama lui este secretară la o firmă de construcții, iar tatăl este pensionar. De asemenea, Darius a participat la diverse competiții de dans, în țară și în străinătate. La Freedom Dance Festival din Ungaria a luat locul 1, la Bucharest Dance Festival pe categoria lui de vârstă - tot locul 1.

„Eu am văzut un amestec incredibil de inocență, de eleganță și de bărbăție”. Este un moment de aur în viața ta acum”, i-a spus Dragoș Bucur. Emoționată, Andra a venit pe scenă și l-a îmbrățișat pe Darius. Mihai Bobonete a fost cel care a apăsat butonul auriu, spunând: „Sunt uluit de performanța ta, sunt uluit de ce s-a întâmplat acum pe scenă, nu știu de unde ai venit, dar mi-ai umplut inima de bucurie”, a spus Bobonete la „Românii au talent”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
18:05
Bătăi între fanii echipelor Poli Timișoara și Steaua în centrul Sibiului: jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene
17:55
Orașul Riad, zguduit de explozii. Elevii şi diplomaţii s-au refugiat în adăposturi. Rebelii din Yemen, un „ultim avertisment” pentru companiile aeriene
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește