Adela Popescu se pregătește să nască. Vedeta mai are foarte puțin până va aduce pe lume primul copil, motiv pentru care a decis să profite de următoarea perioadă, până la marele moment. Prezentatoarea tv s-a făcut fată de casă și și-a anunțat prietenii virtuali, cu ce o să își ocupe timpul de acum înainte.
"Nu-mi displace câtuți de puțin să-mi petrec tot timpul acasă. Muncesc de mică. Așa am vrut, așa s-a întâmplat. Acum, mănată de maternele-mi instincte, am hotarat că ar fi înțelept să iau o mică pauză. Să mă odihnesc, să citesc sub salcia din curte, să mă uit la seriale, să mănânc cireșe, sa spal vase, să mătur terasa, sa miros trandafirii, să dorm la prânz și apoi să o iau de la capăt făra niciun sentiment de vinovație. Sunt femeie de casă. In sensul cât se poate de practic. :) Și nu-mi displace câtusi de putin", a scris Adela Popescu pe contul de socializare.
Adela Popescu este însărcinată în nouă luni și se pregătește să devină mămică pentru prima oară. Aflată pe ultima sută de metri cu sarcina, vedeta s-a lovit de mici probleme, zilele acestea. Mai exact, vedeta a răcit foarte tare, iar zilele ei nu au fost tocmai bune.