Declarațiile lui Dan Negru cu o zi înainte de debutul emisiunii lui la Kanal D: „E un show pentru toată lumea, cu bani mulți”

Comentează
Arhiva foto

Cu o zi înainte de debutul emisiunii sale, „Jocul cuvintelor”, la Kanal D, Dan Negru a luat o pauză de la filmări și a vorbit la „Teo Show” despre revenirea sa pe micul ecran. Are emoții, dar toate sunt constructive.

Începând din 20 aprilie, de la 22:30, Kanal D le aduce telespectatorilor „Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, cel mai simplu de înțeles quiz show din istoria televiziunii. Emisiunea cu și despre cuvinte, care îți pune mintea la treabă, va putea fi urmărită de miercuri până vineri, de la ora 22:30, așadar, publicul va avea parte de trei doze consistente pe săptămână de gimnastică a minții, atractivă tocmai prin simplitatea ei.

Filmările au început într-un platou spectaculos, special construit pentru acest show unic, iar concurenții sunt gata să demonstreze că dețin acele calități care să le aducă râvnitele premii, dar și bucuria de a se juca cu sensurile și cuvintele, alături de unul dintre cei mai apreciați și iubiți prezentatori de televiziune din România.

Dan Negru a oferit un scurt interviu pentru emisiunea „Teo Show” cu o zi înainte de debutul pe micul ecran a quiz-show-ului „Jocul cuvintelor”. „Noi suntem la Jocul Cuvintelor. E cu emoție, cu concurenți interesanți, e cu altfel de concurenți, cu altfel de oameni. Cu altfel de oameni decât e obișnuită televiziunea. Am avut aici un inginer în aviație, doctoranzi. E un show pentru toată lumea, e un show pentru familie, despre cuvinte și cu bani mulți. Sper să vă placă.

Oamenii care vin aici nu au mai fost la televizor, sunt spre deloc quiz-uri în România. (...) Oamenii ăstia nu au prea venit al televizor până acum, sunt emoții la puterea 1000. Oamenii sunt fantastici. Oamenii merită toate aplauzele noastre”, a spus el în direct la „Teo Show”.

Concurenții au la dispoziție 4 minute pentru a afla 14 cuvinte

În fiecare ediție a emisiunii, 5 concurenți se află față în față cu Dan Negru, pentru a-și testa vocabularul și spontaneitatea. Înțelegerea sensurilor şi uşurinţa de a face conexiunile potrivite sunt acele ingrediente care îi oferă oricărui participant şansa găsirii cuvântului corect. Pentru că Dan Negru dă definiţia, iar concurenţii găsesc soluţia.

Participanții „Jocul cuvintelor cu Dan Negru” au la dispoziție 4 minute pentru a afla 14 cuvinte, în urma definițiilor primite chiar de la prezentatorul show-ului. Efortul concurenților va fi răsplătit cu premii importante în bani, dacă aceștia reușesc să afle răspunsurile corecte. Milioanele de telespectatori se vor putea bucura și ei din fața micilor ecrane de provocările lansate de Dan Negru în emisiune, întreaga familie putând intra în joc pentru a-și exersa vocabularul și spontaneitatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
MONDEN
Madalina Apostol si Nick Radoi. Sursa FOTO/ Facebook
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
Mihai Bobonete la Romanii au talent 2026. Sursa FOTO/ Facebook
11:42
PRO TV a anunțat oficial noul juriu „Românii au talent” sezonul 17. Misterul a fost elucidat. „O mare onoare”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
14:29
Cine transmite meciul Alexander Zverev - Ben Shelton din finala masculină de la US Open. La ce oră începe competiția
14:23
Bianca Drăgușanu, devastată după ce a aflat de moartea Mădălinei Apostol. Iubita lui Nick Rădoi i-a fost prietenă bună. „Îmi e foarte greu”
14:09
„Am țipat, am plâns și am implorat”. Au scăpat din incendiul de pe insula Brac cu bebelușul de un an în hidrobicicletă
14:07
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț
TRENDING
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
ExclusivReportaj
07:00
Atacul „strigoilor” de pe TikTok într-un sat din Brăila unde primarul a renovat cimitirul: „Plictiseală mare, trăim timpuri urâte!”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Nasterea te face mama. Dr Ciprian Morariu si Aurelia Petre despre fenomenul cezarienelor. Foto arhiva personala
13:00
„Nașterea te face mamă, nu calea prin care naști”. Fenomenul cezarienelor în România: între decizia medicală, teama de durere și dorința de siguranță
Interior modern de bucătărie cu blat din lemn și ustensile de bucătărie pentru prepararea mâncărurilor, într-un apartament confortabil
12:30
Cum să îți organizezi bucătăria pentru a găti rapid și curat
O hartă meteo a Europei, unele dintre zone sunt marcate cu roșu sau portocaliu, indicând astfel țările în care este caniculă
12:19
Recordul de 72 de ani pentru cea mai caldă lună august, doborât de două ori în 3 ani, în Balcani
Porthdinllaen, Gwynedd, Țara Galilor, 21 octombrie 2023. Barul „Ty Coch” (Casa Roșie).
10:33
Satul din Marea Britanie care nu are mașini, drumuri sau pubele: „Simt că timpul se oprește în loc”
Un adolescent de 15 ani a supraviețuit miraculos după ce a petrecut mai multe zile pe ape înghețate, în Alaska. Sursă foto: captură video BBC.
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă