„Da, asta cu cântatul am regretat-o toată viaţa mea. Nu ştiu exact de ce nu am mers mai departe. Primul meu rol a fost într-un musical, o coproducţie Anglia-România. Am cântat un an, am fost într-un turneu prin multe teatre din Europa. Atunci a fost un moment în care puteam să rămân în Londra, pentru că aveam o deschidere foarte mare. El şi-ar fi dorit să fiu orice altceva în afară de actriţă. După care, pentru că în anii ăia lumea se schimba, cred că a revenit la sentimente mai bune. Nu am apucat să vorbim prea mult despre asta, pentru că el a murit când eu eram în anul I de facultate… Ştiu că făcusem o reclamă şi chiar îmi doream foarte tare să vadă că am făcut ceva, dar nu a mai apucat„ , a declarat Cristina Cioran despre tatăl ei, potrivit Adevarul.ro.
Citește și
Protest al artiștilor în Piața Victoriei. Sute de oameni condamnă concedierile masive din teatre. Mihai Călin: „Va fi jale din septembrie încolo. Sunt spectacole care nu se pot juca” | FOTO/VIDEO
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Fiica Ralucăi Moianu, Mara, a uimit pe toată lumea când a anunțat că s-a măritat și e însărcinată, la doar 19 ani, cu un bărbat cu 14 ani mai mare. Acum, cele mai noi imagini cu cuplul au stârnit valuri de reacții! Cum s-au afișat cei doi / FOTO
Viva.ro
Aparițiile Laurei Vicol sunt mereu impecabile și dă mii de euro doar pe un palton. Uluitor câți bani a cheltuit în doar 3 zile, la magazine de lux și ce s-a mai aflat acum
Libertateapentrufemei.ro
Femeile din viața lui Marius Tucă! Peste soția lui, Neguța, nu au trecut deloc anii. Ce apariție superbă!
Adevarul.ro
„Mă duc să le salut pe doamnele de la Lidl”. Românii se mobilizează pe rețelele sociale împotriva boicotului lui Călin Georgescu
Elle.ro
Andreea Berecleanu, surpriză emoționantă din partea fiicei sale, Eva: „De când e mică”
Unica.ro
Ce a spus Alexandra, mama Biancăi Censori, după ce fiica ei s-a dezbrăcat complet pe covorul roșu de la Premiile Grammy 2025. Pozele cu soția lui Kanye West s-au viralizat în doar câteva minute în toată lumea!
Observatornews.ro
Martin Scorsese a lăudat producţiile româneşti din ultimul deceniu: "Îmi plac foarte mult Mungiu, Puiu şi Radu Jude". Reacţia regizorilor
HOROSCOP
Horoscop 10 februarie 2025. Racii vor fi tentați să ceară ajutor de la cei din jur pentru a rezolva probleme simple, doar ca să se simtă mai bine