Karim Chaker, concurent la „Burlacii: Foc în Paradis”, a trăit un moment dramatic anul trecut, când a plecat în Liban pentru a-și revedea tatăl, după ani întregi în care cei doi au fost departe unul de celălalt.
Cuprins:
A ajuns la el când bărbatul era grav bolnav, iar întâlnirea lor avea să fie ultima... Karim Chaker a cunoscut atunci o familie numeroasă, și-a regăsit frații și surorile și a descoperit o parte din propriile rădăcini, într-o țară pe care o descrie cu emoție, în ciuda realităților dure de acolo.
În spatele experienței trăite în emisiunea „Burlacii: Foc în Paradis”, care inițial s-a văzut pe PRO TV, iar acum este difuzată de luni până joi, de la ora 23.00, la Acasă TV și în avans pe VOYO, Karim Chaker ascunde o poveste de viață care l-a pus față în față cu una dintre cele mai grele experiențe: pierderea unui părinte pe care abia apucase să-l revadă!
În anul 2025, vestea că tatăl său suferă de cancer l-a făcut să plece în Liban, țara de origine a familiei sale, pentru a-l vedea înainte să fie prea târziu. Nu se mai întâlniseră de foarte mulți ani, iar timpul pe care l-au avut la dispoziție s-a dovedit dramatic de scurt.
„Am aflat că tatăl meu a făcut cancer și m-am dus să-l văd și eu... L-am prins o zi și... a doua zi a murit”, a povestit Karim Chaker pentru Libertatea, rememorând unul dintre cele mai dificile momente din viața sa.
Vizita care trebuia să dureze doar o săptămână s-a transformat într-o ședere de aproape o lună. După moartea tatălui său, Karim Chaker a rămas alături de familia din Liban, unde a avut ocazia să vorbească și să petreacă timp cu frații și surorile sale vitrege. Deși legătura dintre ei nu fusese una constantă, întâlnirea le-a oferit șansa de a recupera, măcar pentru o perioadă, o parte din timpul pierdut.
Comunicarea nu a fost tocmai ușoară: membrii familiei nu vorbeau engleză, însă Karim Chaker știa franceză, iar pe parcursul șederii a început să învețe și arabă. Surpriza a venit și din partea rudelor sale, care încă își aminteau cuvinte în română învățate de la mama lui, cu aproape două decenii în urmă.
„Am stat, am vorbit cu toții... Trebuia să stau o săptămână, dar am stat vreo lună”, a adăugat concurentul de la „Burlacii: Foc în Paradis”.
Chiar dacă experiența a fost una intensă și apropiată sufletește, relația cu familia din Liban nu a devenit una permanentă. După întoarcerea în România, Karim Chaker a mai păstrat legătura cu rudele sale, însă nu în mod constant.
Povestea familiei sale este marcată de despărțirea părinților. După separare, tatăl lui Karim Chaker a rămas în Liban, în timp ce mama lui s-a întors în România, unde și-a crescut fiul. Cei doi s-au mai văzut foarte rar, iar odată cu trecerea anilor întâlnirile au devenit tot mai îndepărtate.
Cu toate acestea, tânărul spune că nu a simțit lipsa unei familii în care tatăl să fie prezent zi de zi. Pentru el, mama a fost omul care i-a oferit atât sprijin, cât și libertatea de a-și construi propriul drum.
„Sincer, n-am simțit nicio secundă asta. Mama a făcut psihologia și mi-a dat atâta libertate și m-a lăsat să fac lucrurile cum consider eu, dar în același timp fiind și în spatele meu și dându-mi de înțeles ce e ok și ce nu”, a mai spus Karim Chaker pentru Libertatea.
El vorbește cu admirație despre femeia care l-a crescut și spune că este mândru de omul care a devenit și de felul în care mama sa a reușit să-l educe: „Consider că sunt mândru de mine, de ea, de cum m-a crescut... Mi se pare că este o femeie super puternică și chiar sunt mândru de ce a putut să facă din mine”.
Deși viața familiei s-a construit în România, Libanul a rămas o parte importantă din sufletul mamei sale. Karim Chaker povestește că aceasta vorbește cu multă pasiune despre țara în care a trăit și păstrează vie legătura cu cultura de acolo, inclusiv prin bucătăria libaneză, pe care o adoră. Chiar dacă mama lui nu l-a însoțit în călătoria de anul trecut, amintirile și atașamentul față de acea perioadă au rămas puternice.
Pentru concurentul de la „Burlacii: Foc în Paradis”, Libanul este o țară a contrastelor. Pe de o parte, vorbește despre frumusețea locurilor, despre cultură și despre ospitalitatea familiei, iar pe de altă parte a fost impresionat de diferențele sociale și de urmele conflictelor.
„Vezi hoteluri de lux, restaurante de lux și lângă vezi blocuri bombardate”, a explicat el, descriind realitatea pe care a întâlnit-o acolo. A luat în calcul chiar și posibilitatea de a rămâne în Liban. Familia și-ar fi dorit acest lucru, iar el a încercat inclusiv să dea probe pentru o echipă de baschet, sportul având un rol important în formarea sa. Totuși, după ce renunțase de ceva timp la baschetul de performanță, iar situația din țară îl îngrijora, ideea mutării nu s-a concretizat.
Dincolo de relația complicată cu tatăl său și de distanța față de familia din Liban, Karim Chaker spune că sportul a contribuit semnificativ la omul care este astăzi. Disciplina, responsabilitatea și situațiile dificile întâlnite în sportul de performanță l-au ajutat să se maturizeze și să înțeleagă mai bine oamenii.
Experiența din Liban pare să fi fost, la rândul ei, o întâlnire cu o parte din trecutul său pe care nu o cunoscuse cu adevărat. Chiar dacă nu știe dacă ar putea locui acolo, tânărul spune că s-ar întoarce cu siguranță și le-ar recomanda și altora să descopere țara.