"E distrusă! Parcă-i din plastic!" Botoxul şi operaţiie AU MUTILAT una dintre cele mai frumoase şi mai talentate actriţe din lume. Apariţia cu care a şocat | FOTO

Comentează

De-a lungul timpului, am văzut zeci de femei incredibil de frumoase care, de teamă să nu îşi piardă nici o fărâmă din farmecul care a pus umărul la faima lor, au făcut exces de operaţii estetice şi de tot felul de alte intervenţii care au avut, rapid, exact efectul contrar celui la care visau.
Este şi cazul actriţei Nicole Kidman, care a şocat la cea mai recentă apariţie a sa. Nu doar că e incredibil, ba chiar bolnăvicios de slabă, dar expresia feţei i-a dispărut în totalitate. A rămas un fel de mască de plastic, efectul botoxului, singurul pe care a recunoscut într-un final că l-a folosit.

  1. Cea mai şocantă imagine de la alegerile din Franţa: soţia lui Sarkozy, de nerecunoscut! Carla Bruni e MUTILATĂ de botox | GALERIE FOTO

Experţii de la Hollywood spun însă că Nicole, una dintre cele mai talentate şi mai frumoase actriţe, a încercat şi altele. Cert este că zâmbetul ei pare acum fals, faţa i-a devenit aproape imobilă, iar ochelarii par mai degrabă folosiţi ca să acopere şi alte neajunsuri decât să o apere de soare.

Nicole Kidman în 2012 (foto: Hepta)
Imaginile arată cum, în doar câţiva ani, Nicole s-a transformat din femeia irezistibilă într-un fel de păpuşă Barbie aproape inexpresivă.

Nicole Kidman în 2003 (foto: Norhfoto)
Vreme îndelungată, Nicole Kidman a negat cu vehemenţă că ar fi făcut vreo operaţie estetică. Într-un final, a recunoscut doar că a apelat la Botox, dar că.... nu i-a plăcut rezultatul şi s-a oprit. S-a oprit sau nu, naturaleţea ei încântătoare odinioară s-a cam dus pe apa... botoxului!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Permafrost Apuseni
Exclusiv
12:00
Ghețarul ascuns din inima Munților Apuseni. Fenomenul rar descoperit sub coloanele de bazalt de la Detunata Goală, județul Alba
seismograf inregistrand activitate seismica
07:14
Cutremur în România vineri dimineață, 18 septembrie. Ce magnitudine a avut seismul
MONDEN
Radu Valcan si concurentii Insula Iubirii sezonul 10
13:11
Dezvăluirile lui Radu Vâlcan despre „Insula Iubirii” 2026. „Eu am zis la început. Nu știu câtă lume m-a crezut. Felul în care este montat...”
Maria Constantin
12:34
Schimbare radicală în viața Mariei Constantin. Ce a mărturisit artista despre fostul soț după ani de conflicte
POLITIC
siegfried-muresan -intalnire cu Ilie Bolojan si USR
11:37
Siegfried Mureșan începe negocierile pentru formarea Guvernului: „Ne-am apucat de lucru”
Arhiva foto
Exclusiv
11:15
Alfred Simonis așteaptă desemnarea unui premier PSD după respingerea Guvernului Mureșan și exclude alegerile anticipate: „AUR este un partid votat de electorat, la fel ca USR”
Ultimele știri
13:19
Gică Hagi a anunțat lotul României pentru primele patru meciuri din Liga Naţiunilor
13:15
Pensiunile agroturistice din România pierd teren în fața turiștilor. Numărul de înnoptări a scăzut cu peste 12% în primele luni ale anului
13:14
Primele declarații ale lui Siegfried Mureșan după desemnarea ca premier: „Sunt pregătit să formez un guvern serios”
13:13
A muncit 43 de ani, inclusiv noaptea, în weekenduri și de sărbători, iar acum regretă că s-a pensionat: „Număr banii în fiecare zi”
TRENDING
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
08:00
Cum obții adeverințe de vechime la pensie pentru perioadele de dinainte de 2001 și ce faci dacă firma s-a desființat
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
Horoscop capricorn pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
CASTELUL BRAN Castelului Bran din localitatea cu acelasi nume din judetul Brasov
11:24
Castelul Bran, pe lista obiectivelor turistice „false”: ce legătură are, de fapt, cu Dracula
Dr Carmen Lamatic
11:05
Dr. Carmen Lamatic la „Bine pentru tine”: „Intestinul este al doilea creier al organismului, iar anumite senzații sunt transmise aberant”
Plajă murdară deșeuri aduse de mare pe nisipul plajei
10:56
Țările cu cele mai murdare plaje din lume, pe care ar trebui să le eviți pentru vacanța din 2027: „Se simte un miros de alge marine descompuse”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Femeie în armata
07:00
Comandantul unității militare care a cerut favoruri sexuale unei subalterne atacă la Înalta Curte decizia de condamnare cu suspendare. Victima: „Voia să-l las să mă atingă”
o mână care ține câteva bancnote de 10 euro, roșii și galbene
06:59
Un român a încercat să mituiască un polițist pentru a scăpa de o amendă de 8.300 de euro, după ce a încălcat grav regulile de trafic, în Italia
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
17 sept.
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Un nou exercițiu de mobilizare MOBEX 2026 a avut loc în Suceava, Botoșani și Neamț. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
17 sept.
Exercițiu masiv de mobilizare în Suceava, Neamț și Botoșani: sute de rezerviști au fost chemați în poligon pentru trageri și instrucție. Urmează București și Ilfov
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
17 sept.
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan