Ea a adăugat că „botezul” său politic a venit odată cu celebra formulă „succesuri”, pentru acre recunoaşte că a fost taxată dur de presă şi de adversarii politici.

Marea dorinţă a fiicei preşedintelui este aceea de a nu-l face de râs pe tatăl său. „Nu am făcut ceva pentru a demonstra cuiva ceva sau să concurez cu tatăl meu. Vreau doar să nu-l fac de râs, ci să se mândrească cu mine”, a afirmat Elena Băsescu.

Dar meritul în a fi o adevărată familie îi aparţine mamei sale, Maria, pe acre a descris-o ca fiind „stâlpul familiei, o femeie tăcută, dar foarte puternică”. „Nu m-a încurajat niciodată să mă implic în politică. Cel care m-a sprijinit a fost tata. Dacă fetele iau ca modele femei din domeniul cinematografiei sau alte persoane cunoscute, pentru mine, tatăl meu a fost model”, a continuat europarlamentarul PDL.

Elena Băsescu a susţinut că, în politică, a fost „de mic copil, de prin anii de după revoluţie”. „De aceea, nu a fost nimic nou, pentru că şedeam de multe ori la partid în aşteptarea tatălui meu şi acolo mă simţeam ca în sânul familiei”, a conchis fiica cea mică a preşedintelui Băsescu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.