Cântăreața Elena Ionescu, ex-Mandinga, a avut mai tot timpul probleme cu tenul.

A încercat și, la un moment dat, a reușit să le găsească leacul coșurilor care-i invadau fața. Și pe care, la concerte, le acoperea, atât cât putea, cu fond de ten și cu pudră. A scăpat pentru o perioadă de ele. Doar că problema a recidivat. Ce-i drept, ameliorată față de vremurile trecute, dar tenul tot nu arată așa cum și-ar fi dorit.

Elena Ionescu a găsit tratamentul minune pentru tenul său înainte de botez

Și cum artista, care a devenit mamă în luna august, a intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru botezul fiului său, desigur că își dorește să arate impecabil la acest eveniment important din viața sa. Mai ales că la petrecerea de după creștinarea micuțului, care va avea loc pe data de 28 octombrie, la un local de fițe din Capitală, vor fi peste o sută de invitați. Astfel că, după ce s-a interesat cum să scape de problemele cu tenul, Elena pare să fi descoperit tratamentul. Unul fără ace și fără durere, în cabinetul unui dermatolog recomandat, care, speră ea, va face minuni până la finele lunii.

Răzvan va fi botezat de Adina de la Heaven

În ceea ce privește botezul băiețelului său, nașa micuțului va fi o colegă de breaslă de-a artistei. Mai precis, buna sa prietenă Adina Postelnicu, din trupa Heaven. La rându-i, și aceasta a început pregătirile pentru creștinarea micuțului, pe care-l va îmbrăca în hăinuțe de firmă și îi va alege ținute pentru toate anotimpurile, cum se procedează în astfel de situații, conform tradiției.

CITEȘTE ȘI:

Video EXCLUSIV/ Moment inedit la botez. Ursitoare atipice pentru băiețelul lui Cornel Păsat: un medic, un fost angajat al Legiunii Străine și-un controlor de trafic aerian

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.