Atât de discretă încât a reuşit să ţină presa departe în cele mai importante momente din existenţa ei – atunci când şi-a început viaţa alături de Ştefan Bănică Jr., când a decis să pună capăt mariajului cu acesta sau când a pornit, mână în mână, cu turcul Tuncay, într-o „nouă viaţa”, aşa cum spune ea. Informaţiile care au apărut public au fost exact atât cât a „permis” Andreea să se afle.
Prezentă, astăzi, la un eveniment de promovare a detoxifierii sănătoase – ea fiind o adeptă a acestei metode de obţinere a unui trup frumos şi plin de vitalitate – Andreea a atras atenţia tuturor. Elegantă, rafinată şi cu o siluetă perfectă, vedeta a demonstrat că, în cazul ei, dictonul „dacă vrei, poţi”, s-a aplicat cu succes.
Însă, pentru că Andreea Marin este o prezenţă publică extrem de rară, iar, după la căsătoria ei cu turcul Tuncay Ozturk, a stat departe de evenimentele mondene, puţini sunt cei care i-au văzut verigheta. Astăzi însă, Andreea a arătat cât de mândră este de statutul de „doamna Ozturk” a lăsat publicul să admire dovada căsătoriei ei cu fizioterapeutul turc.
Deloc opulentă, bijuteria purtată de Andreea Marin, mărturie a legământului cu soţul său, este fină, din aur alb şi încrustată cu diamante. Modelul ales, deloc complicat, este unul clasic turcesc, lucrat manual, ceea ce face ca valoarea verighetei să crească.
La finalul anului 2013, Andreea Marin şi Tuncay Ozturk s-au căsătorit în mare secret. Anunţul a fost făcut chiar de către partnereul vedetei, pe pagina lui se socializare.
CITIŢI ŞI:
BOMBA ANULUI! ANDREEA MARIN S-A CĂSĂTORIT!

GABI3063.jpgIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

       
FOTO S-a iubit cu Adrian Cristea și a fost căsătorită cu un alt mare fotbalist, iar acum arată cu totul diferit!
PARTENERI - GSP.RO
FOTO S-a iubit cu Adrian Cristea și a fost căsătorită cu un alt mare fotbalist, iar acum arată cu totul diferit!
BOMBĂ! Ce relație a existat între Nuțu Cămătaru și Monica Gabor: ‘Mi-a adus-o mie primul și...’
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce relație a existat între Nuțu Cămătaru și Monica Gabor: ‘Mi-a adus-o mie primul și...’
„Ai vrut să pleci și ai plecat”. Cristina, o farmacistă din Botoşani s-a sinucis la doar trei luni de la nuntă. Tânăra de 30 de ani a lăsat o scrisoare de adio
Observatornews.ro
„Ai vrut să pleci și ai plecat”. Cristina, o farmacistă din Botoşani s-a sinucis la doar trei luni de la nuntă. Tânăra de 30 de ani a lăsat o scrisoare de adio
Horoscop 8 decembrie 2021. Gemenii sunt deja înclinați spre lipsă de concentrare, ce duce la consecințe neplăcute
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2021. Gemenii sunt deja înclinați spre lipsă de concentrare, ce duce la consecințe neplăcute
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Știrileprotv.ro
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Telekomsport
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Cum să faci masca facială perfectă… cu doar puțină imaginație
PUBLICITATE
Cum să faci masca facială perfectă… cu doar puțină imaginație