Andreea Bălan și-a dorit dintotdeauna să aibă 2 copii și iată că în primăvară lui 2019 artista va aduce pe lume încă o fetiță. Vestea că familia se va mări a fost extraordinară, însă George Burcea a preferat să se bucure abia după ce sarcina a fost confirmată de medic.
Andreea Bălan și George Burcea formează o familie fericită alături de Ella, fiica lor. Pe lângă dorința lor de a avea doi urmași, iată că și micuța a avut un cuvânt de spus.
"Dinainte să rămân însărcinată, am tot întrebat-o: "Mai vrei un bebe?", "Da!" Pentru că am observat că este înnebunită după alți copii și la locul de joacă și pe stradă. Când auzea copii pe stradă, gata la ușă să se joace cu ei. Am zis ok, înseamnă că mai vrea un bebe. Eu oricum voiam 2 copii, dar faptul că ea își dorea un companion, înseamnă că o să primească cu brațele deschise noul membru al familiei. Acum sper ca așteptările mele să se confirme, nu să fie geloasă, dar și asta ține de noi ca părinți cum gestionăm situația", ne-a povestit cântăreața.
Deși atât ea și George își doreau încă un copil, vestea a fost primită cu o ușoară reținere de viitorul tătic. Acesta a preferat să nu se entuziasmeze, decât în momentul în care sarcina a fost o certitudine.
"Am făcut foarte multe teste de sarcină și liniuța a doua se vedea foarte vag, i le-am arătat lui George și a zis: "Nu, până nu mergem la control, eu nu vreau să mă bucur degeaba și după aceea să fiu dezamăgit". A venit cu mine la primul control și abia atunci s-a bucurat. Ne oprim la doi copii, doi am vrut, doi facem", a declarat, pentru Libertatea, Andreea Bălan.
Însărcinată în 6 luni, artista arată și se simte bine. A luat 5 kg în greutate și a avut poftă doar de struguri. Pe plan muzical, artista are agenda plină de concerte, a lansat luna trecută piesa "Pe drum", iar în decembrie va începe promovarea cu "Fantezia de iarnă", o piesă de Crăciun.