A suferit, a fost complexată şi a ajuns să se opereze în mod repetat pentru a elimina porţiunile necrozate care îi decorează inestetic zona de sub genunchi. Nimic nu a mers până acum şi, taman când acceptase situaţia, a apărut, se pare, soluţia.
EXCLUSIV | Tratament cu celule stem din placenta surorii ei | Bianca are o şansă reală să scape de necrozele de pe picioareÎn urmă cu câteva zile, sora ei, Oana (foto), a născut un băieţel. La sfatul unui specialist, aceasta a cerut recoltarea de celule stem şi pentru fiul ei, şi pentru Bianca.
Acum, având materialul genetic necesar, aceasta din urmă va putea fi supusă unei intervenţii în urma căreia întreaga zonă necrozată s-ar putea regenera. Ar fi a patra şi ultima ei şansă de a se vindeca.
«Suntem compatibile!»
O şansă palpabilă, dat fiind faptul că testul de compatibilitate dintre cele două surori a fost pozitiv.
“Da, suntem compatibile!”, ne-a confirmat Bianca, mărturisind că, de data aceasta, nu mai are nevoie decât de specialistul care să-i îndeplinească visul de a avea picioare normale.
În prezent, Bianca Drăguşanu poartă ciorapi medicinali în cea mai mare parte a zilei şi urmează tot soiul de tratamente laser fără rezultat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.