Feli, repetiții maraton pentru lansarea primului album. În copilărie își dorea să fie ca Mădălina Manole

Comentează
Feli, repetiții maraton pentru lansarea primului album. În copilărie își dorea să fie ca Mădălina Manole

Feli se pregătește de lansarea primului său album. Artista și-a amintit că, în copilărie, își dorea să fie ca regretata Mădălina Manole.

În ultimele zece luni, Feli, care a dus-o foarte greu la începuturile ei în muzică, și-a petrecut mare parte din timp în studiouri. A scris și a compus peste zeci de piese din care șapte se vor regăsi pe noul album, Eu sunt Feli, care se va lansa pe 14 noiembrie.
 “Eu sunt Feli adună toată bucuria mea de a face muzică, parte din  experiențele din viața mea care m-au făcut să creez și să transpun emoții de tot felul prin muzică și vers. Surprinde toate cele trei lațuri pe care le-am descoperit în drumul meu spre muzică și care alcătuiesc femeia care sunt astăzi-Feli-copilul, Feli cea senzuală, conștientă de atuurile sale și Feli cea puternică pe care recent am descoperit-o și de care tare mândră sunt.  Aș îndrăzni să spun că reprezintă femeia modernă, femeia asumată, cu slăbiciuni și defecte, mamă sau femeie de carieră, pentru că noi, femeile, avem resurse inepuizabile în orice situația de viață ne-am afla”, declară Feli.
În aproape 100 de ore adunate în ultimele trei săptămâni, Feli și trupa ei au repetat intens pentru lansarea primului ei album. “Mi-am adunat toate forțele să pot să fac față programului de repetiții. E obositor din punct de vedere fizic uneori, dar înălțator pentru suflet pentru că îmi aduc visul la realitate. Ca să fiu bine fizic fac tot posibilul să aplic în viață mea tot ce mi-ar recomanda un nutriționist, și anume să mă hidratez și încerc să mănânc sănătos că să pot să am energie pentru că vreau să fiu în cea mai bună formă la concertul de lansare a primului meu album. Wow! Chiar se întâmplă!”, mărturisește Feli.

 Feli, care a vorbit la un moment dat despre relația specială pe care o are cu Smiley,  iubește muzica de când era copil. Își amintește de sâmbetele în care se strângea cu frații și părinții ei în bucătărie și cântau împreună în timp ce mama făcea cele mai bune torturi din Univers! În drumul ei spre muzică, Feli și-a luat experiențele vieții din orașe din țaăa și nu numai, unde cu un optimism și o sete de a-și compune și cânta versurile “lumii intregi”, ziua muncea, iar seara și-o petrecea în studio făcând ceea ce iubește mai mult.
“Mereu am mers după inimă. Încotro m-a îndreptat am mers cu capul sus și cu bucurie. Pentru mine, pentru muzică, am plecat de la a fi angajată într-o fabrică de piele, până la agent de vânzări, barman, ospătar  (și am o listă destul de lungă de care îmi amintesc cu mândrie), până la ziua în care am simțit că e timpul să mă opresc la artă și atât. Astăzi cânt, compun muzică, scriu poezii și mă bucur de Feli de acum. Când eram mică, îmi amintesc cum cântam în față oglinzii din baie și îmi imaginam că într-o zi o să cânt în fața atâtor oameni pe un stadion de fotbal piesele Mădălinei Manole pentru că îmi doream că atunci când voi fi mare să fiu la fel de frumoasă și talentată că ea”, adaugă artista.
Peste ani, a devenit din Feli copil, Feli femeia independența și asta cu mult curaj și “peste noapte”: “Mi-am luat viața în mâini,   visul într-o geantă și am plecat la drum cu bucurie înspre unde simțeam că îmi e locul. Am înțeles demult că dacă îți dorești tare un lucru, se va întâmpla așa cum ți-ai proiectat. Eu m-am visat pe scenă de când mă stiu”, povestește emoționată Feli.

Citește și: Detalii înfiorătoare despre tatăl Alinei Pușcaș. „Avea 120 de kilograme, a ajuns la 62”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ce rol joacă Mirabela Grădinaru la Cotroceni. Explicațiile oferite de Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook /Administrația Prezidențială.
14 sept.
Nicușor Dan a spus ce rol are Mirabela Grădinaru în cadrul Administrației Prezidențiale: „Pune împreună oameni care nu reuşeau să ajungă unii la alţii”
Până la începutul iernii, alte 438 de blocuri din București vor beneficia de apă caldă și căldură fără probleme Sursă foto: Facebook/ Primăria Municipiului București
14 sept.
Lucrările la termoficarea din București, aproape de final. Cine va avea căldură și apă caldă până la iarnă
MONDEN
Anamaria Prodan alături de fiul ei, Laurențiu Reghecampf junior (Bebeto) | Foto: Instagram
14 sept.
Bebeto a primit un duplex în Pipera, un Audi și un apartament în Dubai, dar altul a fost cel mai important „cadou” de la majorat: „A însemnat enorm”. Ce a spus Laurențiu Reghecampf jr
Hayden Panettiere a murit la 36 de ani | Foto: Getty Images
14 sept.
Singura pastilă pe care ar fi luat-o actrița Hayden Panettiere înainte să moară. Noi detalii din ancheta polițiștilor
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
14 sept.
Interul lui Chivu, mașină de goluri! Remontada cu Udinese, 5-3 de la 0-2, și e lider incontestabil în Serie A
14 sept.
FCSB, încă un pas greșit în Superliga. A remizat cu Petrolul Ploieşti, scor 2-2, pe Arena Națională
14 sept.
Șoferii de pe Autostrada Transilvania au, în sfârșit, unde să alimenteze. Rompetrol a deschis primele două benzinării de pe A3, la 20 km de Târgu Mureș
14 sept.
UE a prelungit sancțiunile împotriva oligarhilor ruși pentru numai o săptămână. Care este motivul
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
„Spiridușii roșii”, fenomenul rar apărut pe cerul Spaniei la 80 km altitudine cum se formează imaginile spectaculoase. Sursă foto: Profimedia.
14 sept.
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
Japonia introduce taxă pentru salvările cu elicopterul de pe Muntele Fuji, în afara sezonului oficial, Sursă foto: Getty Images.
14 sept.
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
Dermatita atopică, o boală „extrem de supărătoare”
14 sept.
Dermatita atopică te lasă fără somn și duce la anxietate severă. De ce dermatologii o cataloghează o boală „extrem de supărătoare”
Sean și Gabriella s-au căsătorit în urmă cu 3 luni. Sursă foto: captură video Youtube.
14 sept.
Doi tineri proaspăt căsătoriți, accident cumplit cu barca la Veneția: el a murit la spital, iar soția însărcinată a dispărut fără urmă
Cand nu au un medicament medicii pot alerta Foto CMR
14 sept.
Medicii pot alerta direct lipsa tratamentelor critice. Prof. dr. Alina Tănase: „Când n-ai un medicament, frustrarea este foarte mare în fața pacientului”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Prețurile energiei electrice au înregistrat luni creșteri spectaculoase în Europa, inclusiv în România, unde maximul zilei a ajuns la aproape 3.500 lei/MWh. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
Scandal la o mănăstire din Bihor după ce Călin Georgescu a fost numit „președintele ales”. Reacția Episcopiei Oradiei. Sursă foto Facebook AUR
14 sept.
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
Elicoptere militare românești în timpul exercițiului „Burebista25” Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române
14 sept.
Exercițiul militar „Burebista26” începe în toată România. MApN: „Veți auzi avioane zburând mai jos decât de obicei”
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare