Fiica lui Adi Minune, Karmen, și soțul ei, au fost nași de botez pentru fetița unor priteteni apropiați. Din cauza pandemiei, evenimentul a fost amânat, așa că micuța a crescut, deși aceasta ar fi trebuit să fie creștinată la doar câteva luni. Evenimentul a fost unul reușit, iar artista a publicat primele imagini din biserică.
Karmen Simionescu și soțul ei, Bogdan Caplescu, au devenit pentru prima dată nași de botez pentru micuța Maria.
Vedeta a postat pe Instagram imagini din biserică, iar urmăritorii au putut afla ce rochie superbă a purtat fiica lui Adi MInune. De altfel, mulți dintre fani au considerat-o spectaculoasă.
Aceasta a ales pentru botezul micuței Jaqueline Maria o rochie mulată pe corp, din auriu și alb la care a asortat un machiaj smokey-eyes
Chiar și așa, unii dintre internauți au transmis mesaje răutăcioase a adresa interpretei. „Cam mare fetița, cred că ți-a fost greu să o ții în brațe. Nu este prea mare pentru botez?”, cam așa au arătat comentariile internauților.