Cei doi actori au atras imediat toate privirile, reușind să înveselească oamenii care s-au oprit în fața vitrinelor. Tot pentru a le aduce zâmbetul pe buze clienților ei, scopul declarat al acestui show de pantomimă în vitrină, Adina Buzatu s-a alăturat la un moment dat celor doi actori, intrând și ea pentru câteva minute în rolul de marionetă.
"Am făcut lucrul acesta nu ca să atrag clienții, ci ca să-i binedispun. Știu că toamna e un anotimp mohorât și cum mulți dintre ei sunt meteodependenti, ca și mine, am vrut să le schimb starea și să-i inveselesc", a declarat stilista.
Aflat în magazine la cumpărături, cântărețul Zolit Toth de la Sistem, vechi client al Adinei, s-a amuzat și el de spectacolul oferit în vitrină de actorii de pantomimă.