Goldie Hawn a fost, în vremurile ei de glorie, una dintre cele mai frumoase prezenţe pe marele ecran. Mereu aranjată ca la carte, cu o siluetă impecabilă şi cu un zâmbet care cucerea pe toată lumea şi un un râs molipsitor, actriţa americană seducea instant pe oricine.
Ajunsă astăzi la vârsta de 68 de ani, diva nu mai este ce a fost o dată. Trecerea anilor şi-a pus puternic amprenta asupra ei, Goldie Hawn fiind greu de recunoscut chiar şi de către cei mai înfocaţi fani ai săi.
Actriţa a fost fotografiată la Brentwood, în timp ce mergea în vizită la fiul său, Oliver. Arăta foarte rău şi total neîngrijit.
Chipul ei este brăzdat de riduri, trupul nu mai are nici pe departe fermitatea de altădată, deşi actriţa a practicat asiduu sport, iar pielea de pe mâini îi este lăsată. La toate acestea s-au adăugat şi părul nearanjat, mina suparată a divei şi ţinuta extrem de neglijentă. Godie a ales o pereche de pantaloni şi un maiou, pe care nu a purtat sutien. Maioul s-a aşezat atât de urât pe ea, încât sânii îi cam ieşeau prin părţi, făcând-o să arate foarte urât.
Botoasă, fără celebrul zâmbet pe chip, cu ochelari de soare care să-i ascundă privirea şi cu poşeta ţinută neglijent în braţe, Goldie a mers agale spre casa fiului ei. Nimic din felul în care arată şi din atitudinea ei nu mai aminteşte de diva de altădată a Hollywood-ului.
FOTO: HEPTA
INFO
Goldie Hawn este o actriţă americană, cunoscută mai ales din comediile romantice. Înzestrată cu mult talent şi o frumuseţe naturală, Goldie a cucerit inimile cinefililor din toate colţurile lumii. Actriţa este câştigătoare a unui premiu Oscar în anul 1969, graţie rolului pe care l-a interpretat în filmul „Cactus Flower”. În plan personal, Goldie Hawn are un trecut amoros bogat. A fost căsătorită mai întâi cu dansatorul Gus Trikonis, după care a urmat mariajul cu Bill Hudson, între anii 1976-1980. Au doi copii împreună, ambii deveniţi actori: Oliver şi Kate. Din anul 1983, Goldie Hawn formează un cuplu cu actorul Kurt Russell. Cei doi au împreună un copil pe nume Wyatt.