De-a lungul anilor, actorul Ion Dichiseanu a fost unul dintre cei mai mari cuceritori din lumea showbiz-ului. Artistul, în vârstă de 85 de ani, a vorbit despre iubirile sale la o emisiune de televiziune. Acesta a afirmat că dintre toate cuceririle sale, o singură femeie i-a rămas la suflet, însă nu a dezvăluit cine este aceasta.

„Asta nu se spune. A rămas una, dar bună. N-are rost să spun numele. Asta e o chestie intimă”, a spus Ion Dichiseanu într-un interviu pentru emisiunea „Răi da’ buni”.

Pe de altă parte, renumitul artist a afirmat că este foarte fericită că a reușit să renunțe la fumat.

„Eu toată viaţa n-am fumat, am pufăit. Eu fumam un cartuş în trei zile. De opt luni n-am mai pus ţigara în gură, nici trabuc. Mi-a plăcut să mă respect, să încerc. Am reuşit după atâţia ani. Eu am simţit, medicii ştiind că nu fumez, că nu trag în piept… n-am avut nimic. Eu am luat hotărârea”, a spus el.

Ion Dichieanu a fost căsătorit și are un copil. Cântăreața de muzică ușoară Simona Florescu a format un cuplu cu renumitul actor Ion Dichiseanu până în urmă cu opt ani, când cei doi au divorțat. Din mariajul lor a rezultat o fiică, Ioana. Chiar dacă sunt divorțați, cei doi au rămas în relații foarte bune. Una dintre marile iubiri ale lui Ion Dichiseanu a fost actrița spaniolă Sara Montiel.

Citește și: REPORTAJ/ Orfanii crescuți de bunica Tania, caz prezentat de Libertatea în septembrie, au fost vizitaţi de Moş Nicolae. Au primit în ghetuţe 50 de lei şi un lego

 

„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
PARTENERI - GSP.RO
„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
BOMBĂ! Anamaria Prodan, goală pe internet. Imagini demne de filmele pentru adulţi: “O să plătească cumplit”
Playtech.ro
BOMBĂ! Anamaria Prodan, goală pe internet. Imagini demne de filmele pentru adulţi: “O să plătească cumplit”
Fermierii, obligați prin lege să schimbe meniul porcilor și să intre în coteț cu botoșei. ”Aștia care fac legile nu știu cum arată porcul”
Observatornews.ro
Fermierii, obligați prin lege să schimbe meniul porcilor și să intre în coteț cu botoșei. ”Aștia care fac legile nu știu cum arată porcul”
Horoscop 1 decembrie 2021. Berbecii simt nevoia să ridice ochii din pământ și să privească cu mai mult curaj spre viitor
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2021. Berbecii simt nevoia să ridice ochii din pământ și să privească cu mai mult curaj spre viitor
Detalii cutremurătoare în cazul femeii găsită moartă lângă un hotel din Alba Iulia. Ce a cerut recepționerului
Știrileprotv.ro
Detalii cutremurătoare în cazul femeii găsită moartă lângă un hotel din Alba Iulia. Ce a cerut recepționerului
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie