Acesta spune că a consultat un doctor în științe și psihologie militară, care i-a formulat o nouă variantă prinvind moartea Mălinei, și anume, aceea că Sebastian Truţă, prietenul care tocmai o părăsise, ar fi privit-o căzând în gol de la etajul şase.
"Sebastian a condus-o acasă (şi nu tatăl acestuia, aşa cum s-a spus - n.r.) şi s-a aflat exact sub balconul ei la ora tragediei. Aceasta e concluzia finală. Ea s-a urcat demonstrativ pe balustrada balconului şi, dacă jos n-ar fi fost Sebastian, Mălina nu avea cui să-i facă această demonstraţie impresionantă", a declarat specialistul, conform ziarului Ring.
Călin Geambașu a dezvăluit că buna sa prietenă, Mălina Olinescu, a fost diagnosticată cu tulburări depresive recurente.
"Ipoteza doctorului în ştiinţe militare e doar o părere a acestuia, nu o insinuare sau vreo afirmaţie care să-mi aparţină.
Urmează să dăm declaraţii la procuratură cu toate informaţiile pe care le avem. De la IML n-am primit încă niciun semn. Avem însă n original diagnosticul Mălinei, dat de medici în anul 2010: suferea de tulburări depresive recurente, care duc la repetate episoade depresive severe. Deci, din cauza bolii, Mălina era predispusă a se expune unor situaţii riscante. Doina (mama Mălinei - n.r.) se roagă foarte mult, merge la mormântul ei, face totul din punct de vedere spiritual”, a adăugat Călin Geambaşu.
Mălina Olinescu a murit pe 12 decembrie 2011, după ce s-a aruncat în gol de la etajul șase al blocului în care locuia.