Muzicianul Jean-Michel Jarre şi actriţa Anne Parillaud, căsătoriţi din 2005, şi-au anunţat luni despărţirea şi, ulterior, divorţul, într-un comunicat transmis presei de serviciul de presă al artistului. Se pare că această decizie a fost luată în urmă cu câteva săptămâni, de comun acord.
"Jean-Michel Jarre şi Anne Parillaud sunt acum despărţiţi şi locuiesc în două apartamente diferite, iar divorţul este urmarea logică a acestei rupturi", se spune în comunicat.
Potrivit unor surse apropiate cuplului, cei doi s-au confruntat cu numeroase dificultăţi în ultimele luni ca urmare a programului foarte încărcat şi a pasiunii pentru carieră, care le consumă tot timpul.
La 34 de ani de la apariţia albumului 'Oxygene', care i-a lansat cariera, Jean-Michel Jarre, considerat iniţiatorul muzicii electronice pentru marele public, a început în 2010 un turneu mondial în sală.
Jean Michel Jarre a devenit celebru datorită concertelor uriaşe pe care le-a susţinut în toate colţurile lumii, fiind considerat artistul francez care a adunat cel mai mare număr de spectatori din lume. Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără "Oxygène" (1976), "Equinoxe" (1978), "Magnetic Fields/ Les Chants Magnétiques" (1981), "Zoolook" (1984), "Metamorphoses" (2000), "Téo & Téa" (2007).
A vândut până în prezent peste 80 de milioane de albume şi single-uri, fiind răsplătit cu numeroase distincţii şi premii.