La câteva zile după ce a împlinit 30 de ani (pe data de 10 iulie), cântăreaţa americană se confruntă cu o mare problemă. Vedeta este extrem de supărată că au apărut deja primele semne ale îmbătrânirii.
“Este oficial. Am 30 de ani şi am găsit un rid. La naiba!”, a scris interpreta pe pagina ei de Twitter.
Însă frumoasa blondă nu se descurajează, pentru că îl are alături de ea pe fostul jucător de fotbal american, Eric Johnson, iubitul ei de… aproape şapte luni, care îi face toate poftele şi o ajută să treacă peste acest prag, foarte important, din viaţa ei.