Se pare că Jessica Simpson are mult noroc decât credea: logodnicul său, despre care s-a vehiculat că este sărac şi fără slujbă, de fapt provine dintr-o familie înstărită.
În ciuda tuturor speculaţiilor că Eric Johnson nu ar avea o situaţie financiară bună, se pare că sportiful de la NFL o duce chiar foarte bine. Ba chiar, se vehiculase că artista îşi cumpărase singură inelul de logodnă, în valoare de nu mai puţin de 100.000 de dolari.
”Eric provine dintr-o familie foarte bogată din Massachussetts şi nu mai are fraţi sau surori. Nu este genul hollywoodian, ci mai degrabă un om simplu, de casă. El s-a mutat la Los Angeles pentru că fosta lui soţie vroia să devină actriţă. Este un tip deştept, avea de gând să-şi reia cursurile când a întâlnit-o pe Jessica şi s-au îndrăgostit”, a afirmat o sursă apropiată cuplului.