Loredana vorbeşte, în premieră, despre importanţa bărbatului în viaţa doamnelor: "Unii fără alţii nu putem exista!". În plus, artista le predă tinerilor cea mai importantă lecţie din viaţa de cuplu: "Trebuie întâi să dai, ca să primeşti!".
De-a lungul anilor a transmis emoţii prin intermediul cântecelor pe care le-a interpretat. Mai nou, Loredana a ajuns la concluzia că avem din ce în ce mai puţin timp la dispoziţie ca să ne exprimăm sentimentele.
Sebastian Muntean, îndrăgostit de Loredana: "Când a clipit de doua ori din gene, m-am topit!"
"Cu toţii ne spunem dragostea mai mult prin mesaje, prin fotografii, şi din ce în ce mai puţin fizic", a mărturisit cântăreaţa.
De asemenenea, Loredana a mărturisit recent că are parte de atenţie şi iubire, indiferent că este Valentine's Day, Dragobete sau orice zi obişnuită. De exemplu, de 1 şi 8 martie, este răsfăţată de soţ şi de fiica ei cu flori şi poezii. "De 1 şi 8 martie primesc multe flori. Mă simt iubită tot timpul. Fiica mea îmi scrie poezii şi mă face extrem de fericită!", a declarat Loredana, care este căsătorită de 14 ani cu cu Andrei Boncea, directorul Media Pro. Cei doi au împreună o fetiță, Elena, în vârstă de 14 ani.
Citeşte şi: Moga, Bănică şi Loredana - cel mai bine plătiţi artişti români în 2011. Iată cât au câştigat!