Cântăreața a dezvăluit că a trăit un episod în care a crezut că viaţa ei şi a soţului ei va lua sfârşit. Interpreta de muzică de petrecere a spus că se afla la Satu Mare, la un eveniment, când a venit un şofer să-i conducă, pe ea şi pe soţul ei, la locaţia unde urmau să cânte. Pe drum, bărbatul a condus cu viteză, fapt ce a speriat-o cumplit, făcând-o să-şi vadă moartea cu ochii.
”Nu cu foarte mult timp în urmă mi s-a întâmplat… eram la Satu Mare, am avut o cântare acolo, împreună cu soțul și s-a găsuit un domn care a venit să ne ia de la hotel, să ne ducă spre cântare. Când m-am uitat pe bord avea 180 și soțul meu a văzut apoi 200. Când Liviu l-a rugat s-o lase mai ușor, i-a spus și a doua oară. Apoi am intervenit eu, pe un ton foarte aiurea, pentru că eu dacă îmi ies din pepeni sunt foarte aiurea… Dacă nu lăsa viteza mai jos, probabil îl luam la bătaie, îi ardeam vreo două, făceam ceva. Mi-am văzut moartea cu ochii, am avut senzația că o să mor și nu mă gândeam decât la copil. Efectiv, am spus pentru prima dată: Doamne, am scăpat de la moarte! Șoferul și-a cerut apoi scuze. I-am spus: nu ți le accept. Nu era vreo autostradă. Erau numai serpentine, curbe…”, a povestit Minodora, la Antena Stars.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.