Cei doi soți s-au despărțit în urmă cu 9 ani, iar de atunci fostul premier a rupt orice legătură cu ea. Mioara Roman a decis să pună într-o carte secretele familiei Roman. “Mioara Roman însemnări despre revoluția mea. Prețul Libertății”. Fiica ei, Oana Roman, a avut acces la însemnările mamei sale abia după ce aceastea au fost date la tipar.

cartea Mioara Roman

“Aceste însemnări sunt amintirile mele, ale unei soții și ale unei mame, totodată. Sunt prin excelență subiective, dar drepte, fără să fie însemnările unui istoric. Dacă voi fi greșit cu ceva, cu vreun detaliu, de exemplu, nu fiți, totuși, aspri, nu a fost nicio clipă din rea intenție. Cu timpul, amintirile fiecăruia dintre noi se transformă în esențe care nu mai rețin detaliile. Mai am atâtea de povestit, însă, și voi avea și mai mult loc pentru detalii”, mărturisește autoarea.

Mioara Roman a pus toate secretele căsniciei cu Petre Roman într-o carte

“Sunt lucruri care nu au mai fost povestite neapărat în forma asta până acum, despre tata, despre mine, despre noi, despre foarte multe evenimente. Nu cred că va fi o surpriză pentru el, pentru că știe toate lucrurile care sunt povestite acolo”, a precizat Oana Roman.

Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
PARTENERI - GSP.RO
Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
Doliu imens în televiziune. Vestea tristă a dimineţii a fost dată de Dan Negru
Playtech.ro
Doliu imens în televiziune. Vestea tristă a dimineţii a fost dată de Dan Negru
Detalii tulburătoare despre violul dintr-un tren de navetiști din SUA. Pasagerii au filmat cu telefoanele 40 de minute calvarul femeii, însă nu au intervenit
Observatornews.ro
Detalii tulburătoare despre violul dintr-un tren de navetiști din SUA. Pasagerii au filmat cu telefoanele 40 de minute calvarul femeii, însă nu au intervenit
Horoscop 20 octombrie 2021. Fecioarele caută stabilitate, mai ales când planurile lor atârnă de un fir de ață
HOROSCOP
Horoscop 20 octombrie 2021. Fecioarele caută stabilitate, mai ales când planurile lor atârnă de un fir de ață
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
Știrileprotv.ro
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută
PUBLICITATE
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută