Mircea C[rt[rescu ia atitudine contra televiziunilor publice, care, după părerea sa, în ultimii ani, nu au promovat valorile, ci dimpotrivă.
El consideră că posturile de televiziune ar trebui să-și reconsidere strategiile.
„Televiziunile publice au fost, de-a lungul acestor lungi ani post-decembriști, mijloace de mințire, manipulare, cretinizare și învrăjbire a comunității românești. Sloganul din timpul pieții golanilor, “Ați mințit poporul cu televizorul”, a fost valabil de atunci și până azi. La fel de infestate de mafioți și de lichele ca și lumea politică, aparținând uneori unor securiști și infractori dovediți, televiziunile au fost permanent în slujba grupărilor politico-economice care-au confiscat România.
Au servit ca instrumente de șantaj, de defăimare, de calomnie, de împroșcare cu noroi nu doar a adversarilor politici, ci a tot ce e valoros în această țară. Au promovat un limbaj suburban, de o violență pamfletară fără limite. Au indus disprețul pentru educație și cultură prin promovarea unor emisiuni kitsch, la a căror vedere ți se face rușine că ești om. Au propus ca modele “vedete” din cea mai joasă moral și spiritual lume cu putință, indecentă din toate punctele de vedere. Această mocirlă în care s-au scufundat televiziunile nu mai poate continua.

Nu sunt pentru cenzură, ci pentru o integrare a televiziunilor în planul unei societăți mai bune. Căci, oricât de naivi ne-ar crede unii, e absolută nevoie să visăm acum la o lume mai bună. În definitiv, dacă nu acum, atunci când?”
, și-a vărsat năduful Mircea Cărtărescu.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Unica.ro

Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata
Viva.ro
Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Cuvintele care, de fapt, nu există în limba română. Le folosești în fiecare zi în tot felul de expresii. Puțini știu eroarea uriașă pe care o fac
FANATIK.RO
Cuvintele care, de fapt, nu există în limba română. Le folosești în fiecare zi în tot felul de expresii. Puțini știu eroarea uriașă pe care o fac
DESPĂRȚIRE neașteptată în showbiz! Cele două vedete se logodiseră recent, însă acum au pus capăt relației
Elle.ro
DESPĂRȚIRE neașteptată în showbiz! Cele două vedete se logodiseră recent, însă acum au pus capăt relației
Să fie acesta ADEVĂRATUL MOTIV al despărțirii? Dezvăluirea făcută acum de Alexia Eram i-a uimit pe fani! Declaraţiile ei coincid cu versurile scrise de Mario Fresh. Detaliile care aruncă totul în aer!

Ultimele ore din viaţa tinerei ucise de soţ, în Giurgiu. O zi scăldată în alcool şi sânge: "Sebi, ce ai făcut, Sebi?"
Observatornews.ro
Ultimele ore din viaţa tinerei ucise de soţ, în Giurgiu. O zi scăldată în alcool şi sânge: "Sebi, ce ai făcut, Sebi?"
Horoscop 26 ianuarie 2025. Berbecii vor simți nevoia să schimbe atmosfera din jurul lor
HOROSCOP
Horoscop 26 ianuarie 2025. Berbecii vor simți nevoia să schimbe atmosfera din jurul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI