Riley Keough, nepoata lui Elvis Presley, se află în negocieri pentru a juca în noul film “Mad Max: Fury Road”, scrie movieweb.com, citat de cinemagia.ro.
Keough ar urma să interpreteze rolul uneia dintre membrele grupului "Five Wives". Zoë Kravitz, Teresa Palmer şi Adelaide Clemens sunt actriţele care au fost deja alese pentru această echipă. “Mad Max: Fury Road”, regizat de George Miller, va fi filmat în format 3D, în 2011.
Riley este fiica Lisei Marie Presley şi a lui Danny Keough. A debutat în lumea filmului anul acesta, în “The Runaways”, regizat de Floria Sigismondi.