În vârstă de 67 de ani,  Nicu Gigantu nu a fost internat, după cum chiar el ne-a confirmat, dar și-a făcut o serie de investigații medicale. “Oboseala și-a spus cuvântul, bucuria de a cânta mă face deseori să uit că trebuie să mă menajez, să fiu mai atent cu mine. Totul a început cu dureri în partea dreaptă a trupului, aștept verdictul medicilor”, ne-a spus artistul, pe care osteneala acumulată l-a înfrânt, în ciuda staturii sale de 1,90 metri, datorită căreia și-a căpătat numele artistic.

Popularul solist al cântecelor de petrecere Nicu Gigantu a ajuns în grija medicilor. Din cauza surmenajului, a fost chemată ambulanța

Nicu Gigantu a ajuns în gria medicilor. Din cauza surmenajului, a fost chemată ambulanța

Din cauza oboselii, muzicantul și-a amânat pentru o perioadă planurile în ceea ce privește programarea sărbătoririi a cinci decenii de carieră muzicală, ca parte din ansambluri folclorice și ca solist.

Popularul solist al cântecelor de petrecere Nicu Gigantu a ajuns în grija medicilor. Din cauza surmenajului, a fost chemată ambulanța

 

CITESTE SI:După 38 de ani de succese, Călin Pop ne spune secretul din spatele unicității formației Celelalte Cuvinte: „Să cântăm ce auziți, fiecare dintre noi are un alt business”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.