Deși toată lumea știa că Israela Vodovoz și Liviu Arteni, soțul ei mai tânăr, au divorțat, se pare că lucrurile nu au stat deloc așa.
Apar informații noi despre mariajul pe care Israela Vodovoz, care a murit în urma unei hemoragii digestive, l-a avut cu Liviu Arteni, un bărbat mult mai tânăr decât ea.
Cu toate că s-a făcut mult tam-tam pe seama separării lor, se pare că aceștia, de fapt, nu ar fi divorțat. Cel puțin așa susțin persoane care au fost apropiate cuplului Israela Vodovoz-Liviu Arteni.
Israela Vodovoz și Liviu Arteni, cel care a avut o reacție cutremurătoare când a aflat de moartea fostei lui partenere de viață, nu au încheiat divorțul la judecătorie pentru că el nu a fost prezent.
"Medierea nu s-a putut produce, s-au dus a notar. Divorțul nu a existat, pentru Israela nu a contat pentru că l-a iubit foarte mult. Divorțul nu a fost niciodată încheiat pentru că Liviu nu s-a prezentat. Israela îl iubea foarte mult, mi-a spus să am grijă de el", a declarat Cristi Pietricică, "fiul adoptiv" al Israelei, la emisiunea "Agenția Vip", de la postul de televiziune Antena Stars.
"Prima decadă cand ne-am întâlnit a fost frumoasă, Israela era o femeie foarte generoasă. În ultima perioadă, pentru ei a fost dificil. Noi din cauza lui Liviu ne-am retras. Liviu ar fi putut trăi bine lângă Israela, dar alcoolul l-a distrus pe el...El era violent, provoca scandaluri. Noi ne-am vizitat mereu, dar Liviu a început să fie agresiv. De căte ori avea o problemă cu mine, Israela mă suna pe mine", a spus nașul de cununie al Israelei și Liviu, Tibi Nagy.