Înainte de nuntă, Bianca Drăguşanu a stat la poveşti cu domnişoarele de onoare şi le-a povestit cum s-a îndrăgostit de Victor Slav. "Dacă îmi spuneai anul trecut, nu aş fi crezut. Acum cinci luni mă întreba mama dacă nu mă mărit. Eu îi ziceam că: 'Niciodată'. Viaţa mea e chiar ca un film. De când l-am văzut am zis: 'Ăsta-i al meu!'. La început, lui Victor nu-i venea să creadă că mie mi s-au aprins călcâiele după el", a povestit Bianca în noaptea de dinaintea nunţii.
Aceasta a continuat: "Tata mi-a zis că eram aproape să mă mărit cu persoana nepotrivită şi că acum aş fi fost divorţată. Din ziua în care l-am văzut am ştiut că el va fi. El nu ceda deloc. Când am început să-i dau eu ignore, el a reacţionat. Eu îi ziceam de la dans cât de mult îmi place de el".
Bianca a concluzionat: "Când îl văd am fluturaşi în stomac. Mai sunt perioade în care ne ciondănim, dar eu am învăţat să tac. Cine tace, câştigă.
Fotomodelul a povestit cum i s-au aprins călcâiele după Victor: "Înainte de 'Danez pentru tine' eu l-am văzut în club şi am avut de ales între trei bărbaţi cu care să dansez, printre care şi Botezatu. Dar le-am zis celor de la Pro că îl vreau pe Victor Slav".
Captură Pro TV Citeşte şi: "NUNTĂ BIANCA DRĂGUŞANU. "NUNTA A FOST FRUMOASĂ, DAR A STRICAT-O MIREASA!" Află cine spune asta!"NUNTĂ BIANCA DRĂGUŞANU. PATRONUL LOCALULUI UNDE A AVUT LOC EVENIMENTUL DEZVĂLUIE TOATE DETALIILE NUNŢII!