Gillian Anderson a devenit faimoasă la nivel mondial cu rolul pe care l-a interpretat într-unul dintre cele mai îndrăgite seriale ale anilor trecuţi - "Dosarele X". În serialul respectiv, actriţa îi dădea viaţă agentului Scully, partenera lui Mulder, interpretat magistral de starul hollywoodian David Duchovny.
Recent, vedeta şi-a lansat o carte - "A vision of Fire", la Londra. deşi anii au trecut şi peste ea, Gillian Anderson pare aproape neschimbată faţă de cum arăta în serialul care a făcut-o celebră.
Are aceeaşi siluetă şi acelaşi tonus. Singura schimbare a actriţei în vârstă de 46 de ani este cea legată de coafură - are părul mai lung şi mult mai blond.
Din punct de vedere personal, viaţa vedetei a fost una destul de tumultuoasă. S-a căsătorit cu Clyde Klotz în anul 1994. Fiica lor, Piper Maru, s-a născut în acelaşi an. cei doi au divorţat în anul 1997. În anul 2004, ea s-a măritat cu Julian Ozanne, de care s-a separat în anul 2006. Actriţa mai are doi copii din relaţia cu mark Griffiths: Oscar şi Felix.
FOTO: NORTHFOTO