O vedetă e judecată dur în cazul fotografiei lui Gabriel Cotabiță cu o infirmieră. ”Să îți fie rușine! Ți-ai vândut colegul!”

Comentează

Cazul va fi analizat de CNA."Sesizarea mea va viza Kanal D, B1 TV şi România TV, care au difuzat imaginea respectivă. Legislaţia audiovizualului clarifică cum trebuie să procedeze televiziunile în astfel de situaţii, în speţă nu trebuie să difuzeze fotografii cu persoane aflate în situaţii sensibile, mai ales persoane care suferă o traumă, cu persoane spitalizate. Televiziunile nu au voie să difuzeze imagini fără acordul persoanelor respective sau, dacă persoanele respective nu sunt în capacitatea de a-şi da acordul, nu au voie să le difuzeze fără acordul familiei", a declarat Valentin Jucan, citat de Mediafax.  El a precizat că în cazul lui Gabriel Cotabiţă a existat o solicitare publică a familiei cântăreţului, care a cerut "ca nicio fotografie şi nimic despre starea artistului să nu fie dezvăluit în presă". "Lucrurile până acum au fost respectate. Din păcate, una dintre televiziuni a desconsiderat apelul familiei şi uitaţi ce s-a produs", a spus Valentin Jucan.
Pe de altă parte, Valentin Jucan a făcut referire pe contul său de pe reţeaua de socializare Facebook la emisiunea lui Mădălin Ionescu de la Kanal D. Jucan i-a transmis un mesaj dur realizatorului TV, criticându-l că a difuzat imaginea cu Gabriel Cotabiţă aflat pe patul de spital."Pentru faptul că ai difuzat fotografia cu Gabriel Cotabiţă, spitalizat, în ciuda apelului public al familiei acestuia de a nu fi difuzate imagini ale artistului, să îţi fie ruşine! Eşti un om lipsit de scrupule care vine la CNA pentru a se scuza, sau pentru a da vina pe invitaţii săi... «îndoielnici». Poate, într-o zi, voi publica înregistrarea unei şedinţe publice a CNA, să audă şi invitaţii tăi cam cum vorbeşti despre ei, ca şi când ei ar fi singurii responsabili pentru indecenţa şi lipsa de moralitate din emisiunile pe care le realizezi. Spui că Gabriel Cotabiţă îţi este coleg? Atunci, repet, să îţi fie ruşine! Ţi-ai vândut colegul pentru rating, adică pentru bani", i-a transmis Valentin Jucan lui Mădălin Ionescu.
O infirmieră s-a fotografiat în pat lângă Gabriel Cotabiţă, când acesta era în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca din Bucureşti, conducerea unităţii sanitare dispunând efectuarea unei anchete în acest caz, în timpul căreia angajata spitalului a fost suspendată din funcţie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Permafrost Apuseni
Exclusiv
12:00
Ghețarul ascuns din inima Munților Apuseni. Fenomenul rar descoperit sub coloanele de bazalt de la Detunata Goală, județul Alba
seismograf inregistrand activitate seismica
07:14
Cutremur în România vineri dimineață, 18 septembrie. Ce magnitudine a avut seismul
MONDEN
Adela Popescu joacă în filmul „3 zile în septembrie” a lui Tudor Giurgiu
ExclusivInterviu
13:28
Care este cea mai mare extravaganță a Adelei Popescu: „Am ajuns la vârsta la care asta mi se pare lux”
Radu Valcan si concurentii Insula Iubirii sezonul 10
13:11
Dezvăluirile lui Radu Vâlcan despre „Insula Iubirii” 2026. „Eu am zis la început. Nu știu câtă lume m-a crezut. Felul în care este montat...”
POLITIC
siegfried-muresan-declaratii-parlamentul-romaniei-18-septembrie-2026
13:14
Primele declarații ale lui Siegfried Mureșan după desemnarea ca premier: „Sunt pregătit să formez un guvern serios”
siegfried-muresan -intalnire cu Ilie Bolojan si USR
11:37
Siegfried Mureșan începe negocierile pentru formarea Guvernului: „Ne-am apucat de lucru”
Ultimele știri
14:15
Imagini rare cu Raluka și iubitul ei cu 22 de ani mai în vârstă. Cum au apărut artista și Guy Kouris în Albania și Croația. „Peisaje superbe”
14:08
Ce spune Valerie Lungu despre comportamentul de la „Asia Express”. De ce nu s-a putut baza pe logodnicul ei, Alex Gîlcă: „A avut o operație”
13:58
Revista Baby Unica lansează ediția de toamnă și prima întâlnire din seria Baby Unica Talks
13:32
Rusia ar pregăti un atac cu rachete sau drone împotriva unei țări NATO, avertizează Polonia
TRENDING
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
08:00
Cum obții adeverințe de vechime la pensie pentru perioadele de dinainte de 2001 și ce faci dacă firma s-a desființat
Vedere aeriană a localității Borșa
13:15
Pensiunile agroturistice din România pierd teren în fața turiștilor. Numărul de înnoptări a scăzut cu peste 12% în primele luni ale anului
Un bărbat numără bancnote euro dintr-un portofel. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images
13:13
A muncit 43 de ani, inclusiv noaptea, în weekenduri și de sărbători, iar acum regretă că s-a pensionat: „Număr banii în fiecare zi”
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Femeie în armata
07:00
Comandantul unității militare care a cerut favoruri sexuale unei subalterne atacă la Înalta Curte decizia de condamnare cu suspendare. Victima: „Voia să-l las să mă atingă”
o mână care ține câteva bancnote de 10 euro, roșii și galbene
06:59
Un român a încercat să mituiască un polițist pentru a scăpa de o amendă de 8.300 de euro, după ce a încălcat grav regulile de trafic, în Italia
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
17 sept.
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Un nou exercițiu de mobilizare MOBEX 2026 a avut loc în Suceava, Botoșani și Neamț. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
17 sept.
Exercițiu masiv de mobilizare în Suceava, Neamț și Botoșani: sute de rezerviști au fost chemați în poligon pentru trageri și instrucție. Urmează București și Ilfov
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
17 sept.
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan