După ce timp de şapte luni şi-a ascuns sarcina de ochii publicului, acum Anna a trecut în extrema cealaltă şi publică fotografii cu burtica aproape în fiecare zi. Astăzi, cântăreaţa s-a fotografiat din nou, cu burtica evidenţiată de o ţinută foarte mulată, a postat imaginea pe Facebook şi a scris şi un mesaj adresat amicilor virtuali. "Şi astăzi ce frumos este afară! Adooooor primăvara!!!", a scris Anna.
Reacţiile fanilor au fost dintre cele mai împărţite: "Până acum ţi-ai ascuns sarcina timp de 7 luni, iar acum îţi faci poze numai la burtă", "Draga Ana, cred ca multe femei te invidiaza la felul cum arati. Nu prea ai pus mult pe tine. Bravo! Vei fi o mamica ff frumoasa!", "Nastere ușoară! Esti o graviduta frumoasa", "Prea stramta rochia si nu ii face bine bebelusului. Pup", "Cam mare burtica".
Anna Lesko aşteaptă cu nerăbdare momentul în care-şi va ţine pentru prima oară băieţelul în braţe. Artista mai are aproximativ două săptămâni până când va deveni mămică şi a intrat deja în concediu prenatal.
Deşi pe perioada sarcinii a fost monitorizată la o clinică privată din România, ea s-a decis să nască la Chişinău, acolo unde locuiesc familia sa şi cea a iubitului ei, Adrian Neniţă. Anna intenţionează să revină pe scenă la numai o lună după ce va deveni mămică, mai precis la începutul lunii mai.