Rănită în amor şi în orgoliu, Andreea începe să îi plătească cu vârf şi îndesat fostului iubit derapajele sentimentale. Pe lângă faptul că îl evită la concertele din ţară, unde semnaseră un contract de dinainte de a se despărţi, ea i-a rugat pe organizatori să îi urce pe scenă cel puţin la câteva ore distanţă, pentru a nu se ciocni.
Iar zilele trecute a luat foc când a aflat că producătorii emisiunii “Te cunosc de undeva!” puseseră ochii pe Keo, situaţie de-a dreptul hilară, căci Andreea ar fi urmat să-şi jurizeze fostul iubit.
“Ori eu, ori Keo!”, a pus ea piciorul în prag. În urma avertismentului, justificat de altfel, solistul a ratat la mustaţă un contract baban, de 30.000 de euro.
Împart cheltuielile în aceeaşi vilă
Oricum, cei doi, oricât şi-ar dori, nu pot scăpa definitiv unul de celălalt, având în vedere că locuiesc în aceeaşi vilă. Ce-i drept, au intrări separate, dar tot se intersectează în curtea comună. Dacă până deunăzi ea vorbea cu Keo prin intermediari despre cheltuielile comune ale casei, mai nou, cântăreaţa a găsit puterea să discute cu el şi personal.
Andreea şi-a recăpătat încrederea după tot acest scandal amoros, în urmă cu câteva săptămâni, când, într-o vacanţă petrecută la Barcelona, un american simpatic i-a dat târcoale.
Ca dovadă că bărbatul are intenţii serioase, solista a acceptat invitaţia acestuia peste Ocean, pentru a-i cunoaşte familia curtezanului.