Pe Instagram, Nicoleta Luciu a transmis o înregistrare video în care vorbește despre planurile sale de dietă, dar le-a și provocat pe admiratoarele sale.

„Fetelor, mi-a venit o super idee. Haideţi, de joi să începem o super dietă. Până la vară să fim foarte frumoase şi să arătăm bine în costum de baie. Ingredientul minune va fi salata. Eu propun aşa: facem salată de trei ori pe zi, în care adăugăm fiecare ce-şi doreşte: salată cu brânză, măncăm salată cu ouă, apoi salată cu carne, apoi salată cu alune.

Fiecare găteşte ce combinaţie îşi doreşte. Asta înseamnă că de joi începem cura. Până atunci să mâncăm şi să dăm drumul la treabă. Ideea este ca, în momentul în care ne-am apucat de această dietă, să nu ne mai abatem. Nu mâncăm pâine, nu mâncăm făinoase în general adică, nu mâncăm zahăr.

Şi ne vom cântări în fiecare dimineaţă, ca să vedem câte sute de grame am slăbit, în fiecare zi. Şi o să fim super tari. Şi să facem poze la tot ce mâncăm şi punem pe instastory şi aşa ne vedem fiecare pe cealaltă sau fiecare pe celelalte. Ca să reuşim să vedem care reuşeşte”, a spus Nicoleta Luciu în înregistrarea de pe Instagram, potrivit spynews.ro.

Ad placeholder

Planurile de dietă ale Nicoletei Luciu. "În momentul în care ne-am apucat, să nu ne mai abatem"

De ceva vreme, Nicoleta Luciu, în vârstă de 38 de ani, a renunțat la viața din Capitală și s-a mutat la Miercurea Ciuc, împreună cu partenerul ei de viață, Zsolt Csergo, și cei patru copii ai lor. Nicoleta Luciu și Zsolt Csergo sunt foarte dedicați celor patru moștenitori ai lor: Zsolt Junior și tripleții Kim, Karoly și Kevin.

Citește și: Mizerabilii: de ce nu privim cerșetoria ca pe un abuz la adresa copiilor

 

FOTO Noua cucerire a lui Ion Ion Țiriac e amețitoare! Cu ce star se iubește, după Ileana Lazariuc
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Noua cucerire a lui Ion Ion Țiriac e amețitoare! Cu ce star se iubește, după Ileana Lazariuc
Ce au descoperit anchetatorii în sângele lui Emi Pian. Nimeni nu se aștepta la așa ceva. Răsturnare de situație!
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Ce au descoperit anchetatorii în sângele lui Emi Pian. Nimeni nu se aștepta la așa ceva. Răsturnare de situație!
Horoscop 14 august 2020. Săgetătorii se pot simți neglijați, cel puțin, de prieteni, protectori sau rude
HOROSCOP
Horoscop 14 august 2020. Săgetătorii se pot simți neglijați, cel puțin, de prieteni, protectori sau rude
RECOMANDĂRI