"E mama acolo şi va avea grijă de mine. O să urc într-un baobab de ăla mare şi va trece pe lângă mine tsunami. Nu mi-e frică! Ce dracu, am scăpat eu de Băsescu şi nu scap de tsunami", a spus Mazăre, care a adăugat că va petrece Paştele în Madagascaralături de mama sa, dar şi de mama preşedintelui Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu.
Radu Mazăre a declarat că va petrece "ieftin" Paştele în Madagascar, plătind 25 de euro pe noapte pentru o persoană, preţ ce include cazarea în bugalou şi masa.
Radu Mazăre petrece Paştele în Madagascar: "O iau și pe mama"
Nu este prima dată când primarul Constanţei ajunge în Madagastar. În octombrie 2011, a mai fost două săptămâni în această destinaţie de vacanţă unde, conform declaraţiilor sale, s-a simţit ca "un colonist din anii 1930", potrivit Puterea.ro. Interesant este faptul că, atras foarte tare de atmosfera de acolo, primarul s-a decis să-şi cumpere teren pe insulă, iar o adtă cu această vizită s-ar putea încheia cu perfectarea actelor pentru o proprietate.
Numai că vacanţa familiei Mazăre s-ar putea să nu fie tocmai liniştită, pentru că, după cutremurul de 8,6 de scara Rihter de astăzi dimineaţă din Indonezia, zona este sub avertizare de tsunami.
UPDATE | Cutremur de 8,6 în Indonezia! Alertă de tsunami
Un seism cu magnitudinea de 8,9 grade pe scara Richter s-a produs miercuri în largul coastelor provinciei Aceh, în nordul Sumatrei. Imediat a fost emisă şi o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia de Geofizică a Indoneziei.