Venirea în echipa TVR a celui ce sa ocupat de cele mai importante spectacole live pentru televiziune şi emisiuni populare, se simte. Profesionistul ce a regizat ”Dansez pentru tine”, Cerbul de Aur şi cele mai multe videoclipuri din muzica românească, ne-a vorbitm de proiectul învăluit în secret al televiziunii publice, la care a lucrat în ultima lună.
”Am muncit alături de peste 100 de oameni pentru cel mai complex şi de bun simţ program de Revelion pe care l-a avut televiziunea naţională. Sunt mândru de rezultat, s-a filmat aproape două săptămâni, cu crema artiştilor de calitate, fără compromisuri şi prost gust. Românilor ce vor alege TVR 2 de Revelion le promit o atmosferă electrizantă de musical, asemeni producţiilor de pe Broadway ori desprinsă din capodopera hollywoodiană ”Burlesque”, cu Cher şi Cristina Aguilera. Singur nu-şi vor stăpâni picioarele şi vor zâmbi de încântare”, a declarat Petre Năstase.
Acesta a adăugat: "Am lucrat şi cu profesioniştii de la teatrele de revistă. Un revelion ce va aminti de marile producţii ale TVR-ului de pe vremea regretatului Alexandru Bocăneţ, ale cărui mărturii conduc după aproape 40 de ani în topurile vizualizărilor youtube. Este un pariu al profesioniştilor din TVR!".