Cu doi ani înainte de moartea sa, mai exact în 2002, Ray Charles a lăsat fiecăruia dintre urmaşii săi câte 500.000 de dolari, cu condiţia ca aceştia să nu mai aibă, pe viitor,alte pretenţii materiale de la fundaţia care-i poartă şi numele.
Potrivit reprezentanţilor legali ai Ray Charles Foundation, copii au fost de accord să nu mai ceară alte retribuţii materiale. Dar, în martie 2010, tot ei au depus o acţiune în justiţie prin care încercau să reintre în posesia drepturilor de autor pentru 12 piese lansate de tatăl lor. În demersul lor s-au bazat pe legea drepturilor de autor din 1976, care permite artiştilor să recâştige dreptul de a încasa bani de pe urma creaţiilor lor, după un anumit număr de ani, dacă valorea acestora a crescut în timp.Ca urmare a acţiunii ilegale a copiilor cântăreţului, avocaţii cer justiţiei să nu le permită încheierea de contracte, ce implică beneficii aduse de piesele lansate de Ray Charles.
Ray Charles a fost un celebru cântăreţ şi pianist, care şi-a pierdut vederea la vârsta de numai şapte ani. Stilul său muzical era o combinaţie de soul, jazz, rythm&blues, gospel şi blues. În 2008, revista Rolling Stone l-a plasat pe locul al doilea, în Top 100 al celor mai mari cântăreţi ai tuturor timpurilor.
Sursa Mediafax