Fostul realizator al Cronicii Cârcotașilor a venit la nunta Giuliei împreună cu soția și copiii, la volanul mașinii sale aflându-se o cunoștință. Deși fratele și proaspăta lui soție erau în culmea fericirii, pentru că tocmai se cununaseră religios și își botezaseră și fetița, pe Sabina, Huidu nu s-a putut bucura cu tot sufletul. Serios și încruntat, Huidu a ieșit din biserică fără a sta de vorbă cu jurnaliștii și s-a dus glonț la mașină.
”Șerban arată foarte bine, se simte foarte bine. Am vorbit a telefon mai toată vacanța. Mi se pare că este foarte schimbat”, a declarat Găinușă despre fostul lui coleg.
Şerban Huidu a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare în procesul în care a fost judecat pentru ucidere din culpă pentru accidentul cu 3 morţi pe care l-a provocat. Tragedia a avut loc pe 16 octombrie 2011,când Şerban Huidu circula dinspre Capitală spre Braşov, iar la ieşirea din localitatea Timişul de Sus, într-o zonă în care sunt curbe, a intrat cu maşina pe contrasens şi a izbit autoturismul Dacia în care se aflau trei persoane. Toate cele trei persoane au murit. Huidu conducea maşina în care se aflau soţia sa, cu cei doi copii în vârstă de 2 şi 4 ani şi bona.

Imagini: videonews.antena3.ro

Ce alegere! Ce antrenor din strainatate vrea Hagi in locul lui la Viitorul: "Da, recunosc"
PARTENERI - GSP.RO
Ce alegere! Ce antrenor din strainatate vrea Hagi in locul lui la Viitorul: "Da, recunosc"
Andreea Esca, un nou gest șocant. Ce face acum, după ce s-a vindecat. I-a uluit pe toți
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Andreea Esca, un nou gest șocant. Ce face acum, după ce s-a vindecat. I-a uluit pe toți
Horoscop 3 august 2020. Gemenii intră în conflicte cu cei din anturajul apropiat sau cu persoane necunoscute
HOROSCOP
Horoscop 3 august 2020. Gemenii intră în conflicte cu cei din anturajul apropiat sau cu persoane necunoscute
RECOMANDĂRI