Rockerul argentinian Eduardo Vazquez, care a ars-o de vie pe soţia lui, Wanda Taddei, a fost condamnat la închisoare pe viaţă de justiţia din ţara sa. Curtea de Casaţie din Argentina a decis miercuri să sporească pedeapsa iniţială de 18 ani de închisoare pe care Eduardo Vasquez o primise în primă instanţă, alegând să nu reţină nicio circumstanţă atenuantă.
Pe 21 februarie 2010, în timpul unei dispute conjugale, toboşarul Eduardo Vazquez, în vârstă de 38 de ani, a stropit-o pe soţia sa cu alcool şi apoi a aprins o brichetă. Soţia sa, Wanda Taddei, a murit în ziua următoare la spital, la vârsta de 29 de ani.
Nu a fost singura dată când rockerul şi-a dovedit "talentul" de piroman. În decembrie 2004, el a fost considerat drept unul dintre vinovaţii pentru incendiul produs în sala de concerte Republica Cromagnon din Buenos Aires - care a provocat moartea a 194 de persoane şi rănirea a peste 1.000 de oameni -, în timpul unui concert susţinut de trupa sa Callejeros. După acel incident, Eduardo Vazquez a primit o condamnare de şase ani de închisoare.