Majoritatea artistelor de muzică uşoară din generaţia anilor '70 preferă să ţină strict secrete intervenţiile chirurgicale şi tratamentele naturiste. În schimb, susţin că doar "zestrea" genetică, alimentaţia bio-eco şi orele "muncite" la sala de fitness le ajută să fie frumoase.
Nimic mai neadevărat, susţine Silvia Dumitrescu, în vârstă de 54 de ani, care a dezvăluit cum se menţine ea, dar şi colegele ei în formă.
"Eu sunt sinceră, spun cum mă menţin. Uitaţi-vă cât de bine arată Luminiţa Anghel (45 de ani) şi Anca Ţurcaşiu (43 de ani)! Nu e doar alimentaţia, că am încercat şi eu, mai există şi liposucţii, şi pastile de slăbit!", a dezvăluit cântăreaţa pentru ziarulring.ro.
Artistei nu-i este ruşine să recunoască metoda prin care a reuşit să dea jos kilogramele: "În câteva săptămâni am pierdut opt kilograme fără să mă înfometez şi mai vreau să slăbesc încă 10. Multe colege de-ale mele urmează de ani de zile acest tratament, dar nici una nu mi-a dat pontul. După ce le-am spus cât am slăbit eu, mi-au recunoscut că ele aşa se menţin".
De altfel, Silvia Dumitrescu susţine că nu este nici o ruşine să apelezi al bisturiul chirurgului estetician pentru câteva mici "ajustări"