Rebecca, soţia preşedintelui Petrolului, Florian Walter, a dat tonul unei zile întregi de sport îmbinat cu distracţie, menită să demonstreze că mişcarea nu trebuie sa fie o corvoadă, ci un stil de viaţă. Duminica, la Clubul Atlantis Fitness & Lifestyle, mai multe vedete din showbizul nostru au fost prezente la eveniment, pentru a susţine sportul ca mod de viaţă. Roxana Iliescu, Roxana Ciuhulescu, Adina Buzatu, fotbalistul George Ogăraru sau desingerul şi pilotul de raliu Andreea Necula s-au numărat printre oaspeţii Rebeccăi Walter.
Programul sportiv a fost variat: zumba, arte marţiale, dans, baschet, volei sau handbal, dar şi activitati pentru copii. La final, toţi s-au distrat cot la cot la concertul Direcţia 5.