Soțul Cristinei Bălan își dedică majoritatea timpului educației celor doi băieți, Toma și Matei, care suferă de sindromul Down.  Gabriel Bălan a făcut un selfie amuzant și a făcut fotografia publică pe Faceboo. Acesta a scris și un mesaj emoționant în mediul virtual.

Soțul Cristinei Bălan, imagine emoționantă alături de gemenii lor. Băieții au sindromul Down

Soțul Cristinei Bălan, un tată devotat

„Unii părinți visează pentru copiii lor cariere de succes. De mici îi „antrenează” să ajungă (mari)doctori savanți, astronauți sau te mai miri ce. Eu îmi doresc un singur lucru de la copiii mei. Să rămână așa cum sunt acum. Uniți, iubitori, împreună”,  a scris Gabriel Bălan pe Facebook.

Cristina Bălan este cea care a câștigat concursul „Vocea României” în anul 2015. Ea a făcut parte din echipa antrenată de Tudor Chirilă. În plan personal, vedeta este mămică de gemeni, Toma și Matei, care suferă de sindromul Down. Este căsătorită cu Gabriel Bălan, cel care a explicat prin ce a trecut pentru a avea toate actele necesare pentru dosarul de încadrare în grad de handicap pentru copiii lor.

Citește și


Florin Călinescu, reacție neașteptată despre scandalul Pomohaci. “Am făcut armata cu o generație întreagă de popi și…”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.