Teo a vorbit în premieră despre nuntă: ”Mi se pare exgerat la 43 de ani să am o rochie albă de mireasă” | VIDEO

Comentează

Când vorbește despre logodnicul ei, Constantin Iosef, fața i se luminează, iar glasul parcă îi tremură. Teo este copleșită de o sumedenie de emoții, iar asta se poate vedea cu ochiul liber. Și mai intens a fost însă momentul în care a stat pentru prima oară în fața celui cu care a ales să-și petreacă tot restul vieții și pe care l-a cunoscut pe ... Facebook.
”Acum suntem cinci. Suntem ca un pumn, când ne strângem... este ceva ireal. Suntem eu, Constantin și cei trei copii ai noștri (Maia - fetița lui Teo și cei doi băieți ai lui Constantin, n.r.). Maia încă nu-i spune tată, nu vrem să forțăm lucrurile. Dar l-a plăcut. Între patru ochi se întâmplă să-i spună tati. Odată a adormit la el în brațe. Imaginea asta n-am s-o pot uita”, mărturisește Teo."M-a întrebat ca ce fac vineri. I-am spus că nu știu. Mi-a spus că vine să mă vadă. Am simțit că e în regulă. Dacă mie mi-ar povesti cineva chestia asta aș zice că e nebun, că te fraierește, dar la 43 de ani... Am crezut că fac infarct, la prima întâlnire. Eram la aeroport, la-m tot așteptat. Tot nu ieșea și la un moment dat iese cel mai frumos bărbat. Atunci am ridicat mâna sus. Asta a fost dragoste la vedere.  Eu m-am îndrăgostit pe Facebook. M-a cucerit cu faptul că se gândea întotdeauna la cei din jurul lui. Eu nu l-am întrebat ce i-a plăcut lui la mine, dar cred că ar trebui să îl întreb, acum că am lăsat rușinile la o parte (...)  , a mărturisit Teo, la emisiunea ”Poveștiri adevărate”.
Fosta realizatoare TV a oferit și detalii legate de nunta care va avea loc anul acesta, dar ți de modul în care a fost cerută de nevastă.
”Vrei să fii leoaica mea? După care m-a mai cerut în 500 de mii de feluri. Avem trei valori; dragostea, prietenia și loialitatea. Sunt niște inele celtice. Nu-l am pe deget, pentru c este la scurtat. Verighetele sunt la fel, dar au încrustate în bazorelief aceste semne celtice. Va veni în România. Eu i-am cunoscut familia. Nunta se va face acasa. Acolo sunt visurile mele, acolo sunt pietrele mele, acolo sunt băncile mele, acolo este lacul meu, cu rațele mele, cu norii mei, cu cerul meu. La Buftea. Rochie albă mis e pare ușor exgerat la 43 de ani, după ce am trecut prin niște lucruri în viața mea. Dar va fi o rochie frumoasă, despre care habar nu am, pentru că nu mă pricep la haine deloc. Va fi o rochie Liza Panait, care creează pe sufletul meu. Noi am prevazut o nunta de maxim 150. Ne îndreptăm vertiginos spre 300. El se va muta aici, în România, vom face o familie aici. Nu pot face copii. M-am gândit că Dumnezeu nu vrea. La 36 de ani m-am rugat la Dumnezeu și i-am spus că dacă pot să fiu mamă într-un fel, să îmi dea un semn. Și primul semn pe care mi-a dat a fost ăsta. În momentul ăsta însă, chiar dacă aș putea face copii, eu mă întreb cu paru tăieturi, operații, în același loc, pe abdomen, cum îl mai duci, nouă luni?”, a mai spus Teo, la ”Poveștiri adevărate”.


Teo a povestit cum a debutat povestea de dragoste dintre ea si viitorul ei sot. Marturisiri in EXCLUSIVITATE - VIDEO pe www.acasatv.ro

 
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Serviciul de Protecție și Pază
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Cum a evoluat SPP de la garda personală a lui Iliescu la „statul paralel” al lui Pahonțu
Trei camioane într-o parcare
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
10 oct.
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
10 oct.
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
07:53
Războiul nuclear și inteligența artificială ar putea aduce sfârșitul omenirii până în 2100, arată The Lancet
07:49
Cât costă un litru de benzină și motorină, duminică, 11 octombrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
07:45
Fructul pe care un cercetător în longevitate îl mănâncă în fiecare zi: ajută la reducerea riscului de boli cronice și demență
07:40
Atac sângeros al rebelilor Houthi asupra Aeroportului din Riad: cel puțin 12 morți și peste 300 de răniți. Donald Trump ia în calcul o intervenție a SUA
TRENDING
10 oct.
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
Reportaj
10 oct.
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un obiect neobișnuit te ajută să îți protejezi hainele din valiză. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
10 oct.
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
O casieră de la supermarket cântărește cu ardei gras roșu. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
10 oct.
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
10 oct.
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Avocado, înainte de recoltare, în Mexic Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
10 oct.
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
10 oct.
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...