Kim Cattrall, actriţa nonconformistă din "Totul despre Sex" află adevărul despre istoria familiei ei. Mai toată viaţa, actriţa s-a simţit ca o persoană care nu-şi cunoaşte „rădăcinile". În 1956 părinţii ei au emigrat din Liverpool în Canada, când ea avea doar trei luni, iar imediat după aceea, părinţii s-au despărţit.
Încă de mică a fost captivată de poveştile mamei despre bunicul ei, George Baugh, care a dispărut de acasă, din Toxteth în 1938, lăsându-şi în urmă cele trei fetiţe, dintre care mama lui Kim, Shane.
Majoritatea familiilor au un secret, un mister, un rebel sau un fiu rătăcitor. Kim nu s-a putut împăca cu acest mister aşa că a pornit în căutarea bunicului. L-a găsit la 40 de mile de unde îşi părăsise familia, mai exact în Manchester. Se recăsătorise şi avea trei copii.
Actriţa s-a trezit în faţa oribilului adevăr: bunicul ei era bigam, acesta nu divorţase de prima soţie, mai exact, bunica lui Kim. Acesta se pare că nu a avut niciun regret, părăsindu-şi soţia şi cele trei fiice, lăsându-le cu o situaţie financiară precară.
„Încă nu conştientizez ceea ce simt pentru bunicul meu, sunt foarte tristă, nu-l voi putea ierta pentru ceea ce a făcut", afirmă actriţa.