„În ultima perioadă, am pus câteva kilograme, mi-am dorit lucrul acesta, pentru că am fost mai slăbuță. Am 45-46 kg, am avut undeva în jur de 40-42. Am luat 4 kg, nu știu dacă se vede sau nu. Mănânc tot ce îmi doresc, îmi fac aproape toate poftele, și merg la sală săptămânal. În ultimul timp, nu am apucat să ajung mai des, am avut o perioadă destul de încărcată și chiar îmi pare rău”, ne-a mărturisit cântăreața, care are doar 1,53 m înălțime.

VIDEO/ Ami a ținut cură de îngrășare! Prima victorie, după meniul plin de cartofi prăjiți: a pus 4 kilograme
Ami s-a îngrășat 4 kilograme

Am aflat de la ea și ce aliment e “vinovat” pentru cele 4 kilograme: „Cartofii prăjiți sunt pentru mine ceva de care nu mă pot despărți, i-aș mânca, dacă s-ar putea, la orice oră din zi și din noapte”.

Când face excese, face și sport mai mult

Cântăreața a ajuns la înțelepciunea de a găsi un echilibru între caloriile consumate și cele pe care le arde la sală. Pe vremuri, apela însă la măsuri extreme. „A fost o perioadă, acum mulți ani, în care aveam pitici pe creier și m-am înfometat. Nu a fost cea mai bună soluție. Contează mai mult stilul de viață sănătos și mișcarea. Până la urmă, poți să mănânci orice îți dorești, dacă ai un metabolism bun și faci mișcare. Eu îmi permit, de exemplu, să mănânc ce vreau, bine, cu măsură, iar atunci când exagerez stau mai mult în sala de sport. Trebuie să echilibrezi lucrurile”, a explicat ea.

Foto: Dumitru Angelescu/ Video: Mihai Pîndaru

Citește și: Recomandările culturale ale săptămânii. Descoperim cum se simte Pescărușul pe acoperișul TNB-ului

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.