Dana Săvuică și Răzvan Stanciu au pus punct, la finalul anului trecut, unei căsnicii de 25 de ani, iar decizia a fost asumată de blondă abia în urmă cu câteva zile.
Fostul manechin pare împăcat cu decizia luată, iar pe chip nu i se întrevede vreo urmă de tristețe sau de regret. Cu zâmbetul pe buze, blonda onorează invitațiile la evenimentele mondene și se străduiește să fie activă pe plan profesional. Proaspăt trecută printr-un divorț pe cale amiabilă, Dana Săvuică nu ia în calcul, se pare, deocamdată să își refacă viața. “Eu sunt îndrăgostită de viață, în primul rând și în primul rând. Sunt înconjurată de prieteni, stau foarte aproape de familia mea și mă bucur în fiecare zi și în fiecare clipă de ei, sunt foarte angrenată într-o grămadă de proiecte pe care vreau să le încep acum, unele le continui, pentru că , de exemplu, există seria de evenimente „Trăiește inteligent” , pe care vreau să o aduc acum la scară națională”, a declarat, pentru Libertatea, Dana Săvuică.
Face bani din contracte de imagine
Pe plan financiar, blonda nu are de ce să se plângă. Anul trecut a vândut vila conjugală și a achitat creditul la bancă, scăpând astfel de corvoada ratelor. Așa că Dana doarme liniștită noaptea, iar veniturile ei nu se mai duc la bancă. “Am niște contracte de imagine, de exemplu cu cei cărora le port gențile și cizmele și pantofii, o marcă spaniolă. Acum suntem în discuții, ei își lansează colecția primăvară vară la Paris și s-ar putea să plec și eu acolo pentru o sesiune foto. Viața e frumoasă”, a precizat ea.
Foto: Gabriel Pătruț